Memoria corpurilor - Mihaela Pascu-Oglinda
Descriere
Mihaela Pascu-Oglinda s-a nascut in 1987 in Buzau. A absolvit Facultatea de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii Bucuresti, specializarea Limba si Literatura Franceza-Engleza, si Masteratul de Teoria si Practica Editarii de Carte in cadrul aceleiasi universitati. Colaboreaza ca redactor cultural cu LiterNet.ro si Bookaholic.ro. A debutat cu poeme in anto-logia IDC in 2015 si cu proza scurta in antologia Cum iubim aparuta la Vellant in 2016. Romanul de debut Camera de proba, a fost publicat de Editura Eikon in 2017. Memoria corpurilor, cel de-al doilea roman, a fost publicat in 2018. Memoria corpurilor vorbeste despre tacere, indepartare si singuratate, toate la adapostul unei relatii care isi negociaza constant trairile. Necuvintele sunt cele care traseaza drumul pe care il parcurge iubirea dintre doi oameni. Distanta se construieste, prin taceri nesfarsite, intre Lisabona si Madrid. Intrebarile nu primesc niciodata raspuns, dar asta nu le opreste avantul. Este un fals jurnal pe care cei doi si-l scriu fara a-si impartasi vreodata paginile, un roman al pierderii iubirii si al regasirii de sine. Este o marturie a felului in care uneori ne indepartam de ceea ce iubim pentru ca ne indepartam de noi insine. Ce ne spunem cand simtim ca distanta dintre noi si persoana iubita creste pe zi ce trece? Lasam loc cuvintelor sa isi indeplineasca misiunea sau dam voie tacerii sa preia controlul? La astfel de intrebari ne invita Memoria corpurilor, iar raspunsurile se afla pe jumatate in inima celui care citeste.