Tratat privind incetarea raporturilor de munca. Legislatie. Doctrina. Jurisprudenta (Alexandru Ticlea)
Descriere
Tratat privind incetarea raporturilor de munca – Legislatie. Doctrina. Jurisprudenta De ce tratat? Pentru ca lucrarea de fata este una de specialitate, didactica, in care sunt expuse si analizate metodic principiile si problemele fundamentale, esentiale, privind incetarea raporturilor de munca in varietatea lor, atat din perspectiva normativa, cat si din cea doctrinara si jurisprudentiala. Este vorba de totalitatea acestor raporturi, fundamentate fie pe contractul individual de munca, fie pe actul de numire in functie. Sunt avute in vedere raporturile de munca (de serviciu) referitoare la ansamblul angajatilor – cei care presteaza munci subordonate: salariati, functionari publici, inclusiv cei cu statut special (politisti, parlamentari, personal din sistemul penitenciar), militari, magistrati, membri ai Corpului Diplomatic si Consular etc. –, precum si la angajatorii lor: persoane juridice (societati, regii autonome, companii nationale, autoritati si institutii publice etc.) si persoane fizice, inclusiv cele autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale. In practica angajatorilor – agenti economici, autoritati si institutii publice, alte categorii de unitati etc. –, sunt frecvente situatiile in care intervine din motive diverse – de drept, la initiativa lor sau a angajatilor (salariati, functionari publici, magistrati, diplomati etc.) – incetarea raporturilor de munca sau de serviciu. Totodata, pe rolul instantelor judecatoresti sunt inregistrate frecvent cereri impotriva masurilor de incetare a raporturilor mentionate dispuse de angajator. Este motivul pentru care am pasit la elaborarea lucrarii de fata, intr-o viziune complexa, avand in vedere legislatia in vigoare, literatura juridica de specialitate relevanta, o jurisprudenta bogata, cu precadere a curtilor de apel, dar si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, precum si a Curtii Constitutionale. Speram ca raspundem, astfel, intr-o buna masura, asteptarilor si exigentelor tuturor celor interesati de tema propusa, oferindu-le un instrument util si eficient de studiu, de lucru si de reflectie.