Razbunarea ingerului cazut. Stele intunecate. Volumul 2 (Eliza Mazilu)

Razbunarea ingerului cazut. Stele intunecate. Volumul 2 (Eliza Mazilu)

Autor
An publicare
2017
Nr. Pagini
414
ISBN
9786068814865

Descriere

Jocelyn Dawn credea ca viata ei se sfarsise odata ce afla adevarul despre originile ei si cand prietenul ei cel mai bun, un inger pe nume Gabriel, fusese ucis de cel pe care il iubea. Dar nu asta era destinul ei. Dupa luni de zile petrecute in Faylinn, taramul zanelor, Jocelyn afla ca o creatura malefica a evadat din cel mai adanc colt al Iadului si ameninta sa distruga intreaga ei lume. Ingerii si demonii isi schimba taberele si nimeni nu poate fi de incredere. Nici macar Lucifer, cel de care era legata pe vecie si de care se indragostise fara sa-si dea seama. Viata ei devine o panza plina de intrigi si pericolul pandeste la orice pas, mai ales cand acea creatura incearca sa o omoare cand se asteapta mai putin. Va reusi sa accepte adevarul despre ea si sa uneasca ingerii si demonii pentru a lupta impotriva inamicului lor comun? Alegeri ce fie ii vor salva pe toti, fie ii vor condamna la o moarte sigura. E lesne sa cobori in Iad: Zi si noapte stau larg deschise portile intunecatului Satan. Dar sa urci inapoi, sa te intorci la lumina zilei de deasupra, In asta e greutatea, primejdia. - Virgil, Eneida. Fragment din roman: "Sa adun sufletele muritorilor era practic in fisa mea de lucru. Bine, in cazul asta mai mult sau mai putin. Eram destul de sigur ca Tata nu era prea fericit ca progeniturile sale indragite mureau inainte sa le sune ceasul. Am privit cum sufletele criminalilor proaspat decedati ascend in Lumea de Jos, ridicand numarul soldatilor din armata mea. Nu puteam sa ucid chiar pe oricine — sufletele lor trebuiau sa fie revendicate de Iad datorita faptelor comise de-a lungul vietii lor; sau daca a enervat vreun inger sau demon in particular. Mereu ii primeam pe cei mai buni. Cine stia ca Hitler avea sa fie un general atat de iscusit? Gardienii s-au repezit catre celulele prizonierilor morti intr-o bataie de inima, trecand prin mine ca printr-un nor. Pentru ei eu nu existam. Eram ca o umbra ce-i privea dintr-un colt, intervenind din cand in cand in vietile lor. Ma amuza cat de indiferenti puteau sa fie muritorii uneori. Mereu refuzau sa accepte ideea cum ca exista forte mult mai puternice in Univers decat ei.  Din punctul lor de vedere, ei se afla in varful lantului trofic. Am parasit inchisoarea imbacsita si veche si m-am intors acasa cat de repede am putut. Ultimul lucru pe care mi-l doream in acel moment era sa dau de vreun inger pazitor prin apropiere care sa ma dea de gol. De ce am facut-o? Ei bine, povestea era destul de scurta — de cand Jocelyn a parasit minunata si primitoarea mea resedinta, totul a luat o intorsatura proasta. Nu numai pentru mine, in ciuda a ceea ce  crede toata lumea. Furia pe care am reusit sa i-o inspir ultima oara si asa-zisa „tradare” ne va aduce in pragul a ceva ce nu am crezut ca se va intampla cu adevarat; un razboi apocaliptic cu scopul de a ma inlatura pe mine de la conducere deoarece, dupa graficele si statisticele stupide ale ingerilor, „mi-am iesit din mana de ceva secole” si  „nu indeplinesc criteriile divine”. Stupid, nu?"

Pe aceeași temă

Eliza Mazilu