Crepuscul - Raluca Butnariu

Descriere

Asgard. Taramul zeilor nemuritori. Zei mari, nascuti din miezul creator al universului, meniti sa stapaneasca lumi nenumarate, si zei mai mici, la fel de lacomi si doritori de putere. Zeii cei mici ravneau si ei sa stapaneasca lumi, insa acest lucru nu le era ingaduit. Rascoala lor a fost inevitabila. La fel si infrangerea. Au fost blestemati, transformati in demoni si trimisi printr-un portal in cel mai indepartat bastion al universului: Pamantul. Insa portalul nu a putut fi sigilat atat de lesne si zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilati, caci demonii puteau rani cumplit un nemuritor. Asa ca au spart Piatra-Trecerii in trei si-au dat cate un fragment spre pastrare unor vrajitoare cu puteri deosebite. Si fiecare dintre cele trei Pastratoare a jurat sa apere cu propria-i viata ceea ce i-a fost lasat in grija. Atata vreme cat pietrele ramaneau separate, portalul avea sa ramana inchis si Asgardul-Cetatea celor de nebiruit-avea sa-si cearna timpul in tihna si siguranta. Cel putin asa sorocea Profetia… Demonii s-au amestecat printre oameni, apoi semintia lor a inceput treptat sa se stinga. Insa raul nu a disparut complet, ci s-a retras tacut in maruntaiele pamantului, ticluindu-si cu rabdare, in intuneric, cumplita-i razbunare. Anii care s-au scurs au fost socotiti in veacuri si mai apoi in milenii. Iar momentul Profetiei se apropia…   Vor reusi cei proscrisi sa-si razbune prea lungul exil si sa dobandeasca ceea ce ravnisera inca de la inceput? Vor reusi oamenii sa le tina piept unor creaturi insetate de putere, sange si razbunare, cu atat mai mult cu cat soarta lor atarna de alegerea unui demon si cea a unei Pastratoare, pe jumatate zeita, pe jumatate muritoare?... Fragment din cartea "Crepuscul" de Raluca Butnariu "Cetatea alba se inalta pe culmea unui deal, inconjurata de santuri adanci si ziduri inalte, inexpugnabile, din piatra alba. Se spunea ca locul fusese ales de catre zei si ca cetatuia fusese dainuita de insasi mana lor.  Leah nu-si intrebase niciodata mama daca legenda era adevarata, insa imbinarea perfecta a blocurilor mari de roca de un alb scanteietor o confirma din plin. Niciun muritor n-ar fi reusit sa inalte acele ziduri impenetrabile, inalte si maiestuoase. Asta pe langa faptul ca niciodata nu se descoperise provenienta acelui soi de granit extrem de dur, in care mana creatoare a unui arhitect misterios cioplise modele complicate, ce alcatuiau la exterior scene complexe, uluitor de frumoase, din legendele si miturile stravechi.  Candva, un despot poruncise ca exteriorul zidurilor sa fie sters si remodelat dupa chipul sau, urmand ca marginile sa fie impodobite cu evenimentele importante din viata lui. Multi artizani isi pierdusera capul in straduinta de a face pe plac tiranului, manati de dorinta de a pune mana pe regeasca rasplata ce li se fagaduise. Insa piatra nu putea fi strapunsa sub niciun chip si respectivul domnitor fusese nevoit, dupa multi ani de ocarmuire odioasa, sa renunte la nebuneasca sa ambitie. Murise smintit si acela fusese cel dintai si ultimul chip intunecat care domnise in Eliria. Ceilalti ocarmuitori, care vietuisera inaintea lui si dupa el, guvernasera acele pamanturi cu intelepciune si ingaduinta. Glaukon fusese singura pata din istoria poporului ei si, daca oamenii isi aduceau aminte de el, o faceau doar pentru a-si intari credinta ca acele pamanturi se aflau sub binecuvantarea celor a caror viata era fara sfarsit.  Oricum, nicaieri pe fata pamantului nu exista o citadela care s-o egaleze ca frumusete si eleganta pe cea din fata ei."