Conjuratia imbecililor - John Kennedy Toole

Descriere

• Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura Un roman clasic al literaturii comice, Conjuratia imbecililor este povestea lui Ignatius J. Reilly, un medievist in virsta de 30 de ani, un soi de pierde-vara care isi scrie „marea opera” pe foi rupte din blocnotes (pe care apoi le baga sub pat!) si isi terorizeaza mama. Viata i se schimba radical cind, in urma unor intimplari nefericite, aproape aruncat in strada, Ignatius se vede nevoit sa-si caute o slujba. Aventurile abia acum incep si Ignatius e prins intr-un cerc de personaje care de care mai ciudate: o stripteuza, o secretara septuagenara ce incearca in zadar sa se pensioneze, homosexualul Dorian Greene, sinistra domnisoara Lee, proprietara clubului Night of Joy, si Myrna Minkoff, fata pe care o iubeste pina la ura.   Cea mai mare realizare a lui Toole este Ignatius Reilly insusi, intelectual, ideolog, trindav, mincau, fraier, care in mod normal ar trebui sa-i repugne cititorului prin infumurarea lui gargantuesca, prin dispretul lui bubuitor si razboiul de unul singur impotriva a toti si toate – Freud, homosexuali, heterosexuali, protestanti si alte variate excese ale vremurilor moderne.” (Walker Percy)   O capodopera comica. Ignatius J. Reilly, eroul lui John Kennedy Toole, este un Gargantua al zilelor noastre, un Don Quijote din New Orleans. - Chicago Sun-Times   O epopee comica, un roman ca o avalansa, tumultuos, plin de viata. - The Washington Post Conjuratia imbecililor este o capodopera de o inventivitate uimitoare, o simfonie comica. - The New York Times Book Review Fragment din roman: "Pravalia lui Mattie Ramble se gasea intr-un colt al cartierului Carrollton, unde St. Charles Avenue si fluviul Mississippi, dupa ce inaintau in paralel vreo sase, sapte mile, se intilneau, ca apoi bulevardul sa se termine. Aici se formeaza un unghi, bulevardul cu sinele tramvaiului de o parte, fluviul cu cheiul si cu sinele de cale ferata de cealalta parte. In acest unghi se afla un mic colt aparte al orasului. In aer pluteste tot timpul mirosul greu si imbicsit pe care-l emana distileria de alcool de pe malul apei, un miros care devine sufocant in dupa-amiezile calde de vara, cind briza bate dinspre fluviu. Aici orasul a crescut la intimplare, in urma cu un veac sau cam asa ceva si astazi abia daca are un aspect urban. Strazile orasului, pe masura ce traverseaza St. Charles Avenue si ajung in acest loc, se schimba gradat de la asfalt la pietris. E o mica asezare rurala care are chiar si citeva hambare; un sat pierdut, microcosmic, in mijlocul orasului. Pravalia lui Mattie Ramble arata ca toate cladirile din cvartalul in care se afla: scunda, nezugravita si imperfect verticala. Era usor inclinata spre dreapta, inspre sinele de tramvai si riu, iar fatada ei parea aproape invulnerabila, acoperita toata cu afise care faceau reclama la diferite marci de bere, tigari si bauturi racoritoare. Chiar si pe usa se vedea o reclama la bere. Pravalia lui Mattie era o combinatie de bar si bacanie, partea de bacanie rezumindu-se la un sortiment limitat de marfuri, bauturi nealcoolice, piine si mai ales conserve. In afara de bar, mai era o lada cu gheata unde stateau la rece citeva kilograme de carne conservata si crenvursti. Si nu exista nici un Mattie; domnul Watson, proprietarul linistit, de culoare cafi au lait, era singura autoritate care dispunea de putinele marfuri. — Chestia-i ca n-am meserie, ii spunea Jones lui Watson, Statea cocotat pe un scaun de lemn si-si tinea picioarele indoite dedesubt, ca niste clesti de luat gheata, gata sa ridice scaunul sl sa plece cu el sub ochii batrini ai domnului Watson. Sa am si eu, bre, o calificare, n-as mai sterge podelele unei curve batrine, — Fii cuminte, raspunse vag domnul Watson. Poarta-te frumos cu doamna. — Cuum? Aau! Nu-ntegi nimic, omule. Slujba mea-i sa lucrez c-o pasare. Cum ti-ar place sa lucrezi c-o pasare? Jones sufla niste fum peste bar. Adica, nu-mi pare rau ca fata aia are o sansa. Lucreaza pen" mama Lee de atita vreme. Nu-i strica o pauza. Da" pun pariu ca pasarea aia cistiga mai mult banet ca mine. Aau! — Fii cuminte, Jones. — Aau! Da" stiu ca ti-s spalati creierii, spuse Jones. Tu n-ai pe nime" sa vie sa-ti frece podelele. Cum asa? Spune-mi cum? — Nu te baga-n bucluc! — Hei! Vorbesti ca mama Lee. Pacat ca nu v-ati intilnit voi doi. I-ar place de tine. Ar zice: „Hei, baiete, esti taman un negru prost ca pe vremuri, cum am catat eu toata viata". Ar zice: „Hei, ce dragut esti, ce-ai zice sa-mi freci podelele si sa-mi spoiesti peretii? Esti asa de treaba, ce zici sa-mi cureti closetu" si sa-mi lustruiesti pantofii?" Si tu ai zice: „Da, doamna, da, doamna. S"t cuminte". Si ti-ai rupe fundu" cazin" cin" stergi prafu" de p-o lustra. Si cin" alta curva de pretena de-a ei vine sa vada preturile. Si Lee-ncepe sa-t" arunce niste maruntis la picioare si-ti zice: „Uite ce, baiete, mie nu-mi place ce to" faci acolo. Da banii "napoi, pina nu chem pulitia". Aau! — A zis doamna aia ca cheama pulitia daca-i faci necazuri? — Cu asta m-a prins. Hei! Cred ca Lee aia are pe careva la pulitie. Tot timpu-mi trancaneste despre pretenu" ei din pulitie. Si zice ca baru" ei i-asa un loc de mina-ntii, ca nici un pulitai nu-i calca pragu".  "