Berlin. Focurile din Tegel. Seria Berlin, volumul 1 - Fabio Geda

Descriere

    Aprilie 1978: Zidul Berlinului strajuieste un oras in ruina, fara electricitate si bantuit de animale. Doar cei sub 18 ani au reusit sa supravietuiasca unei molime misterioase, care a sters toti adultii de pe fata pamantului. Impartiti in factiuni, fetele si baietii din Berlin lupta, se coalizeaza, urasc, iubesc, ucid si mor.     Seria urmareste trei ani din viata lui Jakob, care face parte din gruparea din Gropiusstadt, si a Christei, care apartine grupului cunoscut sub numele de Havel. Trei ani care ii vor apropia de inevitabilul prag al mortii, timp in care vor trebui sa comprime sentimente, emotii si experiente cat pentru o viata.      In prima carte a seriei „Berlin”, Aeroportul Tegel luat in stapanire de o banda violenta, devine scena macabrelor Jocuri ale Mortii, a caror miza e eliberarea lui micutului Theo. Jakob, membru Gropiusstadt, se hotareste sa traverseze Berlinul inghetat pentru a le ajuta pe Nora si Christa, membre ale grupului Havel, sa-l elibereze pe Theo. Pentru Christa si Jakob, acesta este doar inceputul.       Fragment:       „Ceea ce-i distra cel mai mult pe tinerii din Gropiusstadt erau panourile cu interdictii. Inauntrul si in jurul imobilelor erau de toate felurile: era interzis sa alerge, sa strige, sa se dea cu patinele cu rotile, sa mearga cu bicicleta; era interzis sa calce pe iarba sau sa se apropie prea mult de anumite tufe de trandafiri; aveau sa foloseasca spatiile de joaca numai in anumite ore ale zilei si cu mingea trebuiau sa se joace potolit, caci erau interzise si jocurile sportive: deci nicio partida de fotbal.     Aceste lucruri se puteau citi pe panourile de-acum ruginite, decolorate si zgariate, acoperite de cuvinte si desene copilaresti, ramasitele unor vremuri in care adultii faceau regulile.     Tinerii din Gropiusstadt ar fi dorit sa faca alte lucruri, acum ca nu ii mai impiedica nimeni, dar nu mai puteau.     Spre exemplu, intrecerile cu lifturile. Lifturile erau blocate, iar unul chiar se prabusise in maruntaiele unei cladiri, ducand cu el un copil din Kreuzberg.     Le luase trei zile ca sa gaseasca trupul si cand trebuira sa spuna cateva cuvinte de ramas-bun in fata rugului, descoperisera ca nimeni nu stia cum il cheama. Iata ce se intampla cu un oras care ramane fara energie, fara cineva care sa se ingrijeasca de asta, fara niciun fel de resurse timp de doi ani: incepe sa se sfarame incet, bucata cu bucata.     Unele lucruri nu mai puteau fi facute, dar in rest, la Gropiusstadt – un cartier popular recent construit, proiectat de un arhitect renumit, cu cladiri imense si reci, despartite de curti si insule de vegetatie – totul era permis, iar singurele limite impuse libertatii proprii tineau de libertatea celuilalt, de respectul reciproc si de faptul ca fiecare isi facea partea de munca ce-i revenea pentru a tine in picioare comunitatea.“