Vindecare după pierderea unei persoane dragi - Martha Whitmore Hickman

Vindecare după pierderea unei persoane dragi - Martha Whitmore Hickman

Descriere

Atunci când pierdem pe cineva drag, primele momente sunt întrucâtva mai uşor de suportat, căci avem foarte multe aranjamente de făcut, iar prietenii şi familia sunt alături de noi. Este relativ uşor să ne găsim astfel confortul în îmbrăţişările celor apropiaţi, în lacrimile împărtăşite, în mâncarea adusă, în amintiri. Slujba religioasă conferă semnificaţie evenimentului şi trezeşte speranţa în inima noastră, în timp ce întreaga comunitate se adună în jurul nostru, oferindu-ne iubirea şi sprijinul ei. Când slujba se termină însă, iar prietenii şi rudele se întorc la casele lor, rămânem de regulă într-un ţinut al nimănui, care ni se pare diferit de lumea pe care o ştiam, căci una din persoanele care a dat semnificaţie vieţii noastre până acum nu mai există. În mintea noastră apare un gol imposibil de umplut şi cu care ne confruntăm adeseori în zilele şi nopţile care urmează. Adeseori, durerea şi regretele revin când ne aşteptăm mai puţin, uneori ca un val puternic, ce rostogoleşte totul în calea lui, iar alteori ca o scurgere lină a apei şi mâlului după înlăturarea unui obstacol din calea ei. Acest proces continuă foarte mult timp. Dacă persoana care a murit ne-a fost foarte apropiată, el poate dura ani de zile, nu săptămâni sau luni. Unele pierderi – a unui copil sau a partenerului de viaţă – nu se vindecă” niciodată. Dacă procedăm însă cu înţelepciune şi dacă avem curajul de a face ceea ce trebuie, durerea provocată de doliu va începe să îşi piardă treptat puterea de influenţă asupra noastră. Noi avem întotdeauna de ales: putem să ieşim din zona de pericol atunci când simţim nevoia, sau putem reveni în ea mai târziu, atunci când ne simţim mai puternici. Putem simţi stropii pe faţă fără teama că ne vom îneca, ba chiar putea savura gustul sării de pe buzele noastre, căci durerea provocată de pierdere vine însoţită de un val de afecţiune pentru persoana care a părăsit această lume, şi chiar de senzaţia că împărtăşim acelaşi univers, într-o manieră misterioasă, şi că suntem uniţi în continuare de o iubire care nu poate fi destrămată.

Pe aceeași temă