Parinti si icoane din Sfantul Munte. Mirabile intalniri - Costion Nicolescu
Descriere
Orice pelerinaj la Muntele Athos – „sfanta sfintelor” lumii ortodoxe – reprezinta, intr-un fel, o iesire din timp si presupune intalniri majore cu locuri de o covarsitoare frumusete, cu odoare sfinte (icoane si moaste), dar mai ales cu oameni imbunatatiti. Cartea de fata se refera tocmai la cateva dintre intalnirile mirabile de acest fel pe care autorul le-a avut acolo in cursul unui pelerinaj efectuat in anul 2009, precum si la povestile pilduitoare ale unora dintre cele mai cunoscute icoane ale Maicii Domnului si la binefacerile lor neincetate. Printre parintii exemplari intalniti sunt unii care au trecut la Domnul nu mult dupa aceea si se numara astazi, pentru vesnicie, printre figurile emblematice, demne de Pateric ale Muntelui Sfant. Este vorba de Parintele Petroniu Tanase, fostul staret al Schitului romanesc Prodromu, si de Gheronda Iosif Vatopedinul, o autoritate duhovniceasca de prim rang a Muntelui. Un alt parinte care apare in carte, de o anvergura spirituala iesita din comun, este staretul actual al Manastirii Vatopedi, parintele Efrem, cel care a contribuit decisiv la renasterea manastirii. Fragment: “Despre Sfantul Munte „Totdeauna sunt optimist. Pentru ca Biserica invinge intotdeauna. si, de multe ori, problemele sociale care exista sunt ingaduite pentru ca omul sa se smereasca si sa se apropie mai mult de Biserica. Biserica, in primul rand, e impodobita cu darul Duhului Sfant. si vedeti? Maydmianii, Diocletianii, Traianii, Irozii, toti acestia care au lovit Biserica ce-au reusit? Ei au disparut, si Biserica triumfa. Pentru ca, atunci cand e razboita, ea invinge. intotdeauna o sa existe sfinti care o sa tina Biserica. si, de vreme ce in lume se savarseste sfanta liturghie, atata timp cat ea se savarseste, nu ne temem de nimic. in Sfantul Munte, in fiecare noapte se slujesc In jur de 200 de liturghii. Pentru intreaga lume. Aceasta este, de altfel, si marea contributie a Sfantului Munte. De aceea si gazduim noi aici oameni din toate neamurile. incercam ca pe toti sa-i facem sa se simta ca si cand ar fi la casa Suntem convinsi ca o relatie personala si profunda cu Sfantul Munte ii va aduce fiecaruia o adevarata schimbare, o renastere duhovniceasca inlauntrul sau. si, mai ales, Romania, ca sa poata sa renasca duhovniceste, trebuie sa aiba aceasta relatie personala cu parinti din Sfantul Munte. Credem ca aceasta legatura, care a mai existat,si care acum poate din nou exista, aduce roade. Banuiesc ca aveti, de acum, o imagine globala a Sfantului Munte. Oricine bea apa ln Sfantul Munte revine aici. Asta-i dogma. (Dogma aceasta tare ne-a mai bucurat si ne-a umplut de speranta pe fiecare dintre noi, dar mai ales pe mine, cel iubitor de dogmatica.) si dovada-i parintele Sabin. Cel mai frumos loc din lume-i Sfantul Munte. Noi traim aici si 1nca nu ne-am familiarizat cu locul acesta. Fiecare zi e o zi noua pentru noi! Harul locului, lucrarea aceasta duhovniceasca care este aici! Ganditi-va! Cati monahi au trecut pe-aici in secolele de cand este Sfantul Munte! Toate legaturile celor care au trecut la Domnul! Harul atator icoane facatoare de minuni! Harul atator sfinte moaste care se pastreaza aici! Cate liturghii s-au savarsit aici, in Sfantul Munte, in atatea veacuri! Cati sfinti au slujit! Cate experiente duhovnicesti in Biserica! Oameni care „au vazut", care au avut vederi duhov-nicesti! neincetat se savarseste liturghia, si parintii se roaga. Toate acestea dau har locului, locul izvoraste har, si cine vrea il ia pe gratis." “