Sfantul Calinic si alti Parinti de la Cernica - Anton Pascu

Descriere

     Sfantul Calinic a primit, inca din timpul vietii, darul vindecarilor, al facerii de minuni, al prorociei. Sfintenia sa, neindoielnica pentru contemporani, este dovedita de nesfarsitele roade ale vietii lui. Mii de credinciosi s-au folosit de ajutorul Sfantului atat in timpul vietii sale, cat si dupa mutarea la cer.     Dar nu numai chipul marelui Ierarh Calinic va straluci in paginile acestei carti. El a trait printre oameni si printre sfinti. A avut ca invatatori sfinti, carora le-a fost urmas vrednic. La randul sau, a lasat ucenici sfinti si un model de viata monahala care rodeste si astazi la Manastirea Cernica. De aceea, cititorul se va intalni si cu alti mari sfinti romani si parinti cu viata imbunatatita: Sfantul Paisie de la Neamt, Sfantul Gheorghe de la Cernica si Duhovnicul Pimen, Sfantul Irodion de la Lainici si Cuviosul Vasile de la Poiana Marului s.a. Astfel, va descoperi ca in acele vremuri grele pentru Ortodoxie si pentru poporul roman, oameni vrednici sa stea in corul ingerilor au trait si au sfintit cu rugaciunile lor pamantul acesta indurerat.      Fragment din volum:       „In vremea aceea, in obste erau destui calugari cu viata inalta. Calinic i-a urmat in toate nevointele, ajungandu-i din urma in scurta vreme, curatindu-si mintea si dobandind, cu darul Domnului, pacea inimii. Numeroase marturii afirma ca toti monahii il iubeau pentru smerenie, sinceritate si ascultare, pentru inima lui curata, in care nu se gasea nicio urma de viclenie si de rautate. Cum avea si o ravna deosebita pentru sfintele slujbe, de la care nu lipsea niciodata, este tuns monahism la 12 noiembrie 1808.     Dupa o luna, la 3 decembrie 1808, in Biserica Sfantul Nicolae de la Cernica, Episcopul bulgar Sofronie de Vrata, refugiat in Bucuresti din cauza turcilor, l-a hirotonit ierodiacon.     Sfantul Sofronie, canonizat de Biserica Ortodoxa Bulgara la 24 martie 1965, s-a nascut in 1739. A dus o viata foarte grea, fiind adesea asuprit de turci, arestat si chinuit de nenumarate ori pentru bani si vini inchipuite, ceea ce l-a determinat intr-un final, nemaistiind unde sa se duca, sa se refugieze in Valahia anul 1803. Aici a fost primit cu cinste de catre Mitropolitul Dositei si si-a gasit odihna pana cand s-a mutat la cer, in 1813, intr-o manastire inca neidentificata, Marcuta sau Mihai-Voda din Bucuresti. Cat a stat in Bucuresti, Sfantul a lucrat fara ragaz pentru credinciosii bulgari refugiati aici din pricina asupririi otomane, scriind pentru ei cuvinte de invatatura si indeplinindu-si indatoririle preotesti, avand o colaborare frumoasa cu clerul roman. Sfantul Sofronie stralucea prin smerenie si prin rabdare cu care primea tot ceea ce ii randuia Dumnezeu. Dar despre relatia tanarului Calinic cu smeritul Episcop de Vrata nu se stiu multe...     Dupa tunderea in monahism, Calinic isi inmulteste ostenelile si nevointele. Au ramas relatari despre chipul palid si ochii inrositi ai tanarului, care dobandise in scurta vreme darul lacrimilor la rugaciune. El intelesese de la inceput ca este necesara multa asceza pentru curatirea de patimi, pentru taierea voii si a mandriei, asa cum ii invata pe toti Staretul Gheorghe.”