Corigent la Limba Romana - Ion Minulescu
Descriere
Ion Minulescu (de fapt Minculescu) a fost de la inceput perceput ca exponent integral al simbolismului roman... In "Corigent la limba romana", locvacitatea se imbina cu un fir de melancolie, care da cartii, interesanta si ca document, o oarecare nobleta. Dar "miticismul" este si aici in toi, potrivit pana la un punct cu copilaria unui roman in preajma Oltului, replica mai zgomotoasa a "medelenismului" lui Ionel Teodoreanu. Este plina de haz scena tezei la limba romana. Eroul, elev in clasa a VI-a, avand a scrie despre "Umbra lui Mircea. La Cozia", isi aduce aminte ca manastirea n-are turnuri si ca umbrele turlelor nu cad peste apa Oltului. Izbit in certitudinile lui, profesorul da pe usa afara pe junele critic... (George Calinescu) Fragment din roman: „Buna dimineata la Mos Ajun!... Ne dati ori nu ne dati?... (bis) Neeee... daaaati?... Directorul liceului nu ne da nimic. Gasim poarta incuiata si luminile stinse. Probabil ca directorul face Craciunul la Bucuresti cu secretarul general de la Ministerul Instructiunii Publice, care ii este cumnat. Directorul nostru face politica militanta, ca si tatal lui Cotan. Dupa ce pleaca liberalii de la putere, ramane simplu profesor de geografie. La fel plecasera din oras cei patru profesori noi. Doua saptamani de zile dar, Aurica poate canta in fiecare seara “Te-am asteptat sa vii...” Profesorul de geologie n-are sa vina decat dupa Boboteaza. Profesorul de limba latina se scuza ca nu-i pregatit sa ne primeasca. In schimb, ne face un mic istoric al colindelor, care par a fi de origine pagana si ne atrage atentia sa nu intarziem prea mult prin mahalale, fiindca e ger si putem raci. Profesorul de limba latina isi iubeste foarte mult elevii, dar mai ales pe cei de la tara, pe care ii tine in gazda la el acasa, cu plata si cu asigurarea formala ca vor trece examenul fara corigenta. Profesorul de istorie, care este transilvanean, ne da vin fiert si covrigi cu susan. Mananca si bea cu noi impreuna, bate cu pumnul in masa, injura pe unguri, ne saruta si ne repeta povestea Ardealului, pe care o stim pe dinafara. - Ca-z apai, iubitii mei, cujetul nost neintinat, tat la dragutul nost ghe Argheal sa hie!... Ca ne-o invrednici Domnul sa ajungem noi acolo si l-om festelui asa cum o zidit Decebal Sarmiseghetuza. Fiisori, nu va hie teama, avem har Domnului ghestui, si merinda din belsug. S-apai mana-i dracu de catane streine sa ne potopeasca daca-or cujeta asa, ca de-atata urcus s-or beteji cu totii, ca tare-i sus si mult e fain, din mila Domnului, Arghialul nost...”
