Barbat adormit in fotoliu. Intamplari. Ediţia a II-a - Alex Stefanescu

Barbat adormit in fotoliu. Intamplari. Ediţia a II-a - Alex Stefanescu

Editura
An publicare
2011
Nr. Pagini
208
ISBN
9786065881587

Descriere

„După apariţia monumentalei (la propriu) Istorii a literaturii române contemporane, 1941–2000, Alex. Ştefănescu este omul zilei în critica literară românească. Admirat sau pizmuit de confraţi, invitat şi celebrat cu fast în oraşele de provincie, intervievat de superbe ziariste, Alex. Ştefănescu se află mereu în centrul atenţiei, prezenţa sa într-un loc este imposibil să treacă neobservată. Chiar şi cei care îşi propun să îl ignore ajung până la urmă să îşi piardă cumpătul, încep să-l vâneze cu invectivele lor, sporindu-i, indirect, vizibilitatea, notorietatea şi popularitatea. Alex. Ştefănescu este, în lumea literaturii, genul de personaj care nu lasă pe nimeni indiferent. Unii îi sunt prieteni, alţii duşmani de moarte (cei neincluşi în Istorie şi cei menţionaţi în emisiunea sa TV rezervată cărţilor proaste, Tichia de mărgăritar). În fine, mai există o categorie, a celor care îl cultivă cu speranţa secretă că i-ar putea intra în graţii şi că în felul acesta şi-ar putea asigura un viitor luminos în literatura română. În actuala încrengătură de amiciţii/inamiciţii care înconjoară persoana lui Alex. Ştefănescu, publicarea volumului de evocări al criticului, intitulat Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări (în care este vorba de scriitori cunoscuţi), are toate şansele să devină un bestseller.“ Tudorel Urian   ALEX. ŞTEFĂNESCU (născut la 6 noiembrie 1947) — critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Autor a 15 cărţi, dintre care un mare ecou a avut Istoria literaturii române contemporane (1941–2000), apărută în 2005 (s-au scris despre ea 270 de articole pro şi contra şi a fost răsplătită cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi cu Premiul Academiei). Emisiunea Un metru cub de cultură, difuzată de Realitatea TV, i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, realizată pentru TVR Cultural, Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu — Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008. În 2009 a publicat un volum despre două sute cincizeci de cărţi proaste, Cum te poţi rata ca scriitor. Tot în 2009 a început să realizeze şi o emisiune TV pe această temă, Tichia de mărgăritar.

Pe aceeași temă

Alex Ştefănescu