Om si societate - Grupa mijlocie (4-5 ani)

Om si societate - Grupa mijlocie (4-5 ani)

Descriere

Copilăria timpurie reprezintă o perioadă semnificativă în dezvoltarea moralităţii viitorului adult, de aceea trebuie să-i acordăm o mare atentie.Caietul propus de autoare, realizat în conformitate cu obiectivele şi conţinuturile Curriculumului pentru educaţie timpurie, dar şi cu particularităţile psihofizice ale copiilor preşcolari, aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea socială şi morală a acestora.însoţiţi de cele două personaje, Riţa-Gărgăriţa şi Greieraşul Albastru, cei mici se vor familiariza cu regulile de igienă şi de securitate personală, cu normele de comportare în societate şi de protejare a naturii. Sarcinile, jocurile, problemele supuse dezbaterilorîi vor ajuta pe aceştia:• să se autocunoască;• să cunoască şi să aplice regulile sociale (reguli referitoare la circulaţia rutieră, privind protecţia personală şi a celor din mediul înconjurător, reguli deconduită în diverse situaţii ş.a);• să înţeleagă mai bine concepte precum: dreptatea, bunătatea, hărnicia, echitatea, adevărul etc.;• să interacţioneze mai bine cu cei din jur;• să cunoască numele ţării, însemnele acesteia, evenimentele importante, dar şi obiceiurile şi tradiţiile specifice.Profesor Craiu Mirela Nicoleta,Inspector învăţământ particular şi alternative educaţionale

Pe aceeași temă

Alice Nichita