Texte literare din manualele alternative pentru clasa a V-a. Limba si literatura romana - Luminita Paraipan, Stefana Neagu, Marin Neagu

Texte literare din manualele alternative pentru clasa a V-a. Limba si literatura romana - Luminita Paraipan, Stefana Neagu, Marin Neagu

Descriere

• repere de interpretare • exerciţii Cartea aceasta se adresează atât elevilor, prin oferta de analize, interpretări literare, exerciţii, cât şi profesorilor, cărora le sugerează un model metodic coerent. Ca auxiliar didactic, lucrarea respectă programa de limba şi literatura română, dar are un caracter deschis, în sensul că ţine seama de ceea ce propun/cer manualele. În spiritul programei, s-a urmărit nu limba ca sistem abstract, ci limba vie, contemporană, în concordanţă cu interesele elevilor şi cu mediul socio-cultural în care ei se dezvoltă. S-a avut în vedere modelul comunicativ-funcţional, care presupune studiul integrat al limbii, al comunicării şi al textului literar. Volumul abordează texte literare din toate manualele utilizate în şcoală, fiind, implicit, un ghid de lectură, care aduce informaţii suplimentare despre viaţa şi creaţia fiecărui scriitor, despre contextul literar în care au apărut operele analizate. S-au evitat comentariile de-a gata, spaima elevilor obligaţi să le memoreze, pentru că profesorul nu trebuie să impună elevului ce să spună, ci să-l obişnuiască, printr-un demers didactic gradat, cu un stil de a privi textul literar. Se oferă elevilor direcţii de abordare a operelor, elementele-cheie pentru înţelegerea şi interpretarea textului, aplicaţii ale cunoştinţelor de teorie literară. Sunt prezentate, într-un stil limpede, fişe de lectură structurate atent, care pot fi adaptate de profesori în funcţie de nivelul clasei.

Pe aceeași temă

Luminita Paraipan

Davidoiu Roman,Anca,Dobos,Mihaela,Paraipan,Luminita,Stoica,Dumitrita

Davidoiu Roman,Anca Dobos,Mihaela Paraipan,Luminita Stoica

Davidoiu Roman,Anca,Dobos,Mihaela,Paraipan,Luminita,Stoica,Dumitrita

Davidoiu Roman,Anca Dobos,Mihaela Paraipan,Luminita Stoica,Dumitrita