Wolf Hollow
Descriere
• Carte premiata cu Newbery Honor.
Chiar daca razboiul pare fara sfarsit, Annabelle traieste o viata linistita intr-un orasel din Pennsylvania anului 1943. Merge la scoala alaturi de fratii ei, iar acasa aduna puf din tecile de ceara-albinei, pe care marina il foloseste la vestele de salvare. Pe campurile de la Wolf Hollow Annabelle il intalneste uneori pe Toby, un veteran de razboi retras si tacut care fotografiaza animale si flori. Apele devin tulburi cand apare Betty, o fata intotdeauna dispusa sa le cauzeze celorlalti necazuri. Logica marelui razboi care a cuprins lumea pune stapanire si pe istoriile mici ale satenilor: pe fronturile de la Wolf Hollow, bunatatea gaseste cu greu sorti de izbanda, iar cruzimea da amploare conflictului. Onestitatea din Wolf Hollow ne sfasie inima, dar curajul si bunatatea lui Annabelle o recompun si o reintregesc. E o carte care conteaza. - Sara Pennypacker
Fragment din volumul 'Wolf Hollow" de Lauren Wolk: „Mama s-a aplecat usor, ca sa ma priveasca drept in ochi. - Ce-mi ascunzi? m-a intrebat, nu enervata, ci foarte serioasa. I-am sustinut si eu privirea. - Mi-e teama. Nu stiu de unde-a venit raspunsul acela. A venit pur si simplu. Si era adevarat. - De ce? a zis ea, indreptandu-se. - De toate, am zis, ridicand din umeri. De Betty. De disparitia ei. De disparitia lui Toby. De ce-a zis matusa Lily, ca Toby a luat-o prizoniera pe Betty. De faptul ca o sa vina politia. In viata mea n-am vazut politisti. Si m-a apucat plansul. Plangeam, si ma miram de asta mai mult chiar decat mama, care s-a aplecat iar, m-a luat in brate si a incercat sa ma linisteasca, soptindu-mi la ureche. - Gata, Annabelle, gata, nu-i nimic. Se rezolva toate, ai sa vezi. Exact asta ii spusesem si eu lui Toby, chit ca poate nu eram convinsa. Poate mama era. Dar, in decursul ultimelor saptamani, aflasem ca nu e de ajuns sa crezi ca sa fie adevarat. Mi-am sters ochii si mi-am pus palaria. - Nu stiu ce m-a apucat, i-am zis. Nu mi-e chiar asa de frica. Doar ca tare as vrea s-o gaseasca odata pe Betty si lucrurile sa revina la normal. - Si eu, mi-a zambit mama. Haide, fugi sa arunci o privire, dar nu uita ce ti-am spus. Apoi s-a intors la treburile ei. - Ce-ai zice daca te-as ruga sa faci niste prajitura cu nuca? Aveam niste nuci prin apropiere si stransesem destule pentru nevoile casei, insa nucile erau scumpe si le tineam mai ales pentru sarbatori. - As zice, a raspuns ea, luand sucitorul, ca sunt sanse mari sa facem cat de curand. - Nu uita sa suni din clopotel cand se intorc. Si-am iesit pe usa, am ocolit casa, am luat fata de perna si, cu ea pe umar, simtindu-ma oarecum ca o mica vagaboanda, mi-am continuat drumul printre copaci, traversand coasta impadurita de la poalele hambarului ca sa ajung la usa din spate si sa intru, ca si mai inainte, nevazuta de pe alee ori din casa. Caii s-au uitat la mine, sperand ca le pica vreun mar, dar, cum am traversat pasunea fara sa le dau atentie, dupa numai o clipa si-au vazut iar de pascut. - Tot eu, am strigat, urcand scara de lemn. De data asta, Toby a iesit din ascunzatoare sa ma intampine. - Nu te asteptam asa de curand. - V-am mai adus ceva de mancare. Cand vine lumea din cautari va trebui sa plec si eu, si nu stiu cand o sa mai pot trece pe-aici. Mi-am golit buzunarele, scotand painea si supa. I-am intins lingura, zicand: - Pranzul.”
