Album Lifestyle Design 2021
Descriere
A 5-a ediție a albumului Lifestyle Design Interior, un proiect de succes deja bine cunoscut și așteptat de o categorie largă de beneficiari din zona amenajărilor și proiectelor în România.Fiecare an a însemnat un salt calitativ și cantitativ, iar ediția 2021 cuprinde câteva elemente cu adevărat spectaculoase:• colaborarea cu designerul internațional Karim Rashid pentru ilustrații și copertă• o selecție de proiecte din „vârful” designului românesc aliniat ultimelor tendințe• un format grafic nou, extrem de atrăgător, de standard premium După cum v-am obișnuit, albumul nu reprezintă doar un proiect editorial, ci este gândit ca un „eveniment” pentru industria amenajărilor și proiectelor, dar și pentru publicul larg.Albumul este însoțit de o campanie amplă de promovare a proiectului, arhitecților și partenerilor implicați, prin articole, fotografii, video-uri, știri, comunicate, campanie axată pe canalele media online, proprii și partenere. Motivație pentru ediția actuală:În 2020, „Anul Izolării în Casele Noastre”, am petrecut mai mult timp ca niciodată în interioare.Oare cum arată proiectele de design interior realizate sub aceste auspicii?Delta Studio își propune să răspundă la această întrebare prin a cincea ediție a Albumului anual „Lifestyle Design Interior”, care va cuprinde cele mai reușite amenajări interioare rezidențiale finalizate de arhitecți și designeri români anul acesta.Editia actuală va reuni atât lucrări recunoscute și premiate cât și proiecte noi și atractive, toate realizate cu produse de la furnizori de înalt standard.