Doamne si domnite, printese si regine in istoria romanilor
Descriere
Cine erau, cum au ajuns la vârful piramidei sociale, cum le-a fost destinul, cum și l-au construit sau îndurat? Mame, soții, fiice ale domnilor Țărilor Române Principese al Transilvaniei Regine și prințese ale României „ De la Nicolae Iorga evocând portrete, scrisori și fapte ale femeilor de seamă ale trecutului românesc, la romanțioasele și mult cititele trecute vieți ale lui Constantin Gane, această parte a istoriei naționale a atras atenția specialiștilor, dar și a publicului larg. Structurată sub forma unui dicţionar, cartea cuprinde 142 de portrete ale unor doamne, domniţe, prinţese şi regine, soții, mame, fiice, femei care prin tăria caracterului şi personalităţii lor au reuşit să iasă din iatacuri şi să joace un rol politic major alături de soţii şi fiii lor. Femei care nu s-au dau înapoi de la nimic, iar când a trebuit să apere drepturile succesorale considerate legitime s-au implicat în luptele pentru tron, au alcătuit armate, au trimis scrisori puternicilor vremii, chiar dacă unele dintre acţiunile lor nu au fost deloc benefice pentru ţară şi popor.”. Acad. Răzvan Theodorescu