Metro 2034

Descriere

Continuarea bestsellerului Metro 2033   Razboaiele istoriei incetasera sa mai teasa. Prea putini oameni se mai interesau de trecut intr-o lume fara viitor. Tesatura vasta se oprise brusc, lasand intact un singur fir subtire.   Anul 2034 ii gaseste pe supravietuitorii catastrofei nucleare tot in tunelurile moscovite. La suprafata nu poate inca trai, iar in subteran cosmarurile au prins viata – creaturi stranii devoreaza tot ce le iese in cale, un virus incurabil ameninta sa puna stapanire pe intregul metrou, iar oamenii incept sa piarda lupta cu monstrii din ei. In peisajul apocaliptic cateva suflete naive inca mai cred in miracole.   Dar moartea era capricioasa si nu-i placea ca oamenii sa-i dicteze.   Al doilea volum al trilogiei Metro este urmarea superba si mult asteptata a bestsellerului cult Metro 2033 care continua povestea luptei pentru supravietuire dusa in tunelurile metroului din Moscova dupa cel de-Al Treilea Razboi Mondial. - FantasticFiction.com   Fie ca faci pentru prima data cunostinta cu aceasta serie, fie ca esti un fan al primului volum sau vrei sa explorezi lumea Metroului in profunzime, Metro 2034 este cartea ideala pentru tine! Imbinand actiunea, personajele dure si agere, tensiunea sufocanta si satira intunecata, seria Metro a devenit un bestseller mondial. - Thecultofme.com   Cititorii pasionati de literatura science-fiction ruseasca, precum Picnic la marginea drumului de Strugatki, vor aprecia Metro 2034. - HorrorNovelReviews.com   Viitorul post-apocaliptic propus de Gluhovski este extraordinar de realist, populat cu personaje credibile, cu un dialog excelent si cu o intriga captivanta. - TheBritishFantasySociety.org   Mult asteptata continuare a romanului-cult cu un succes international vandut in milioane de exemplare. - Hachette.au


Din aceeasi serie:
• Metro 2033
• Metro 2034
• Metro 2035
 
Fragment din cartea "Metro 2034" de Dmitri Gluhovski:   In cele din urma raza cercetatoare a lanternei dadu peste ceva. Scoase din bezna farurile sparte ce priveau cu ochi orbi spre nicaieri, parbrizul prafuit si acoperit de un paienjenis de crapaturi si panourile albastru-deschis ce refuzau cu incapatanare sa rugineasca. Acolo, in fata lor, era cel dintai vagon al unui metrou intepenit in gatlejul tunelului ca un dop gigantic. Trenul murise cu ani in urma si pentru el nu mai exista nicio speranta, dar ori de cate ori il vedea, Homer se simtea ca un baietel, dorindu-si sa se urce in cabina devastata a conductorului, sa mangaie butoanele si comutatoarele de pe tabloul de bord, sa inchida ochii si sa-si imagineze ca goneste din nou cu toata viteza prin tuneluri, tragand dupa sine un sir de vagoane luminate, pline de oameni care citeau, motaiau, cascau gura la reclame sau se straduiau sa discute intre ei in ciuda vuietului motorului. "Daca se da semnalul de alarma ATOM, conduceti pana la cea mai apropiata statie, opriti si deschideti usile. Sprijiniti apararea civila si armata in eforturile de evacuare a ranitilor si etansati statiile Metropolitanului..." Instructiunile privind comportamentul mecanicilor de tren in cazul Zilei Judecatii de Apoi erau simple si precise. Si oriunde se dovedise posibil ele fusesera respectate. Majoritatea trenurilor care se oprisera pentru totdeauna pe peronul unei statii fusesera jefuite de piese de schimb de catre locuitorii metroului care, in loc sa-si petreaca in acest refugiu cateva saptamani, cum li se promisese, se pomenisera inchisi aici pentru totdeauna. In cateva locuri garniturile de metrou fusesera pastrate intacte si transformate in locuinte, dar lui Homer asta i se parea o blasfemie, caci el considerase dintotdeauna ca trenurile aveau o viata proprie. Era ca si cum ti-ai fi impaiat animalul preferat. In locurile neprielnice vietii omenesti, ca Nahimovski Prospekt, trenurile ramasesera unde erau, la mila timpului si a vandalilor, dar inca intacte. Homer descoperi ca nu era in stare sa-si ia ochii de la vagon. O alarma fantoma i se vaicarea in auz, inecand fosnetele si suieraturile tot mai sonore ce veneau dinspre statie, iar o sirena groasa si guturala emitea semnalul care nu mai fusese auzit pana in ziua aceea: un sunet lung si doua scurte: ATOM! Scrasnetul franelor si un anunt transmis in toate vagoanele de o voce socata: „Doamnelor si domnilor, din cauza unor probleme tehnice acest tren nu merge mai departe." Era prea devreme pentru ca mecanicul care mormaia la microfon sau Homer, asistentul lui, sa inteleaga lipsa de speranta a acelor cuvinte poticnite. Scrasnetul usilor ermetice inchizandu-se si despartind pentru totdeauna lumea celor vii de lumea celor morti... Conform instructiunflor portile trebuiau inchise la maxim sase minute de la declansarea alarmei, indiferent cati oameni ramaneau pe dinafara. Daca ar fi incercat cineva sa impiedice inchiderea portilor, ordinul era sa fie impuscat. Dar un sergent de politie marunt care-si pazea statia de vagabonzi si betivi avea sa poata impusca un barbat in stomac numai fiindca acesta incerca sa opreasca monstrul imens de metal pentru ca sotia sa ce-si rupsese tocul sa apuce sa alerge inauntru? Femeia autoritara cu chipiu pazea turnichetii si isi petrecuse intreaga ei cariera la metrou perfectionandu-si doua talente — sa nu lase oamenii sa intre si sa sufle in fluier — putea oare sa-i refuze accesul unui batran disperat, cu rasuflarea taiata, care arbora un sir patetic de decoratii? Instructiunile le ofereau numai sase minute ca sa se transforme din oameni in masini. Sau in monstri. Tipetele femeilor, protestele indignate ale barbatilor, plansetele disperate ale copiilor. Pocnetul sacadat al pistoalelor si huruitul rafalelor de mitraliera. Voci inregistrate facand apel la calm, rasunand metalice si impasibile din toate difuzoarele. Trebuia sa fi fost inregistrate, caci niciun om, stiind ce se petrecea, nu si-ar fi putut pastra sangele rece, spunand cu atata nepasare: „Nu va panicati..." Lacrimi, rugaciuni... Alte impuscaturi. Si la exact sase minute dupa alarma, cu un minut inainte de Armaghedon, huruitul funebru al usilor ermetice inchizandu-se. Ecoul zavoarelor trase. Liniste. O liniste de mormant."