Marturie athonita

Descriere

    Aceasta carte transcrie rezumativ predarea prin viu grai a vietii monahale traite de autor alaturi de Gheron Iosif Isihastul. Invatatura orala a acestuia a fost esentializata de Geronda Iosif Vatopedinul in densele capitole care alcatuiesc volumul de fata. In acest sens, aici gasim liniile principale ale invataturii Batranului Manastirii Vatopedului, testamentul sau duhovnicesc, chintesenta unei gandiri filocalice contemporane, formate din experienta si adapate la izvoarele primenitoare ale marilor Parinti duhovnicesti din toate vremurile.     Toate atributele care pot fi acordate acestei scrieri se sintetizeaza intr-o singura expresie: cuget patristic.      Fragment din volum:       „„Fereste-te de rau si fa binele" (Ps. 33, 13) este oarecum prima treapta a pocaintei. Inceputul fiecarei fapte de virtute este frica de Dumnezeu, care, asa cum am mai aratat, se naste din credinta. Prima caracteristica a acestei lucrari este trezirea mintii spre pomenirea lui Dumnezeu si intoarcerea de la vechile cugetari care s-au amestecat cu cauzele pacatelor. Daca mintea tine aceasta lucrare a pomenirii lui Dumnezeu, ea este condusa in scurt timp spre neagoniseala si iubirea de osteneala, care este casa virtutilor. Cuvantul „Infatisati madularele voastre ca roade ale dreptatii spre sfintire" (Rom. 6, 19) priveste toate madularele, trupesti si sufletesti. Acestea sunt simturile care se robesc cauzelor pacatului. Daca insa jertfim prin saracie huzurul, atunci mintea supune simturile spre lucrarea conforma cu firea, iar harul dumnezeiesc se arata si mangaie, „caci sufletul care are frica de Dumnezeu nu se teme de ceva care il vatama trupeste". Ferirea de cauzele pacatelor, care ne tarasc spre a duce o viata condamnabila, constituie o regula ce nu poate fi incalcata. De aceea programul, in viata fiecarui om, este absolut necesar. Cauzele robirii simturilor trupesti sunt lucrurile si materia, iar cauzele imprastierii mintii sunt intelesurile diverse. Prin urmare, neagoniseala si simplitatea trebuie sa caracterizeze viata noastra, deoarece de aici se naste iubirea de osteneala, rugaciunea si meditarea intelesurilor bune. Incredintarea celor spuse o constituie cuvantul marelui nostru Parinte Diadoh, episcopul Foticeii: „Sufletul care nu s-a izbavit de grijile lumesti nu iubeste nici pe Dumnezeu cu adevarat si nu dispretuieste nici pe diavolul cum trebuie." Aceasta miscare pe care o descriem constituie metoda practica, conforma cu invatatura Parintilor, si premerge intotdeauna celei contemplative, care se naste de aici. Lucrarea trupeasca a pazirii poruncilor, „practica", se afla in faptele trupesti: postul, privegherea, rugaciunea, ascultarea, smerenia, nepomenirea raului, intrajutorarea si, in general, in orice alt fel de rea-patimire, care inseamna, de fapt, crucea."