Administrator de prostii. Volumul III. Dismorfisme si filosofii moarte
Descriere
Viata este un pasaj deschis negocierilor pentru o groapa. Nici macar asta nu ramane sacra sau inviolabila. Toate solutiile alese (privitoare la modalitatea trairii), desira etapele pregatitoare pana la sosirea in moarte. Un mediu salubru. Mi-am dat concursul in consultarea epocii bolnave. Ca atatia altii, noi, bogatia turmei de plebei, ascultam de supliciul ordinii! Pentru a alege intre Ruga si Exil! Norma moralitatii este stabilita de societatea clientelara... guvernamentala. Priviti celestul si nu credeti in grandorile umane! Polii sunt glaciali! Cred ca, vazand femeia, Dumnezeu a zis: Neindoios, cred ca exist! Anterior varstei virile a intelectului, a existat animalul depravat precum si prospetimea liberala a marilor oameni. Mai apoi s-a rasculat tot narodul, cerandu-si slobozenie, in functie de vigoarea sistemului pilos si erectia corpului social...Motivatie: Orice bestie intelectuala ar trebui sa-si faca ordine in palavre. La mine, tarfa-barfa altora contribuie hotarator la sporirea placerii generale de a munci. Stapanind arta rasului, omul isi mai plange soarta, rasul isi plange arta, vadind simptome de decadenta. - Autorul, preocupat de vesnica atarnare a destinelor in carlige...Permanentul razboi fara invinsi si invingatori - barbatul vs. femeia - face deliciul scriiturii din Cartea III, in care coexista genuri/specii/formule de expresie specifice antiliteraturii, de la roman, la teatru, la poezie, eseu, critica de arta, epistole, interviu, comentarii, fabule, parabole, paradoxul, maxima, aforismul, comentarii din presa vremii, schite, nuvele, momente caragialiene, „rudimente narative", in fapt o antologie de hieroglife ce mai mult ascund decat exprima etc. Scriitorul si medicul "fetelor interesate" stie ca odata cu orice "nastere" patrunde in lume ceva nou si unic, incat criza creatiei/spaima inactiva nu poate duce la "dizolvarea subiectului"... Moartea literaturii ramane un mit ce sugereaza procesualitatea renasterii. In orice nou nascut poate fi un potential geniu capabil sa schimbe istoria literaturii. - Petre Isachi