Teoria generala a dreptului
Descriere
Fixand obiectul Teoriei generale a dreptului, delimitand disciplina de ceea ce s-a putut chema "Enciclopedia Dreptului”, "Introducere in Drept”, "Metodologie juridica”, "Principii” s.a., autoarea reuseste sa argumenteze caracterul de stiinta sociala a dreptului, sa prezinte caracteristicile acestuia, legaturile cu celelalte stiinte apartinand domeniului social si determinarile lui calitative. Lucrarea se apleaca asupra dimensiunii juridice a societatii ca realitate, observand legitatile, geneza, regularitatile si modalitatile de implicare si determinare a comportamentului uman. Editia de fata aduce multe elemente noi de cunoastere, iar abordarile tin seama de bibliografia romana si straina actuale, fixand un cadru actual notiunilor juridice fundamentale ale caror explicatii se adancesc, se dezvolta si se extind prin ramurile dreptului. Intre altele, autoarea abordeaza problema legaturii indelebile a normelor juridice cu evenimentele juridice si cu principalele idei producatoare de efecte juridice civile. Din cuprins:
• notiunea dreptului • principiile fundamentale ale dreptului • norma juridica si interpretarea acesteia • izvoarele sau sursele dreptului • raportul juridic • actul juridic • notiuni de procedura si raspunderea juridica • trasaturi definitorii ale aplicarii dreptului • fazele procesului de aplicare a dreptului • metodele si regulile interpretarii normelor juridice
Puncte forte: • aprofundarea interpretarii contextuale a normelor juridice • analiza principalelor metode de interpretare a dreptului • analiza normelor juridice din perspectiva principiilor enuntate in noile Coduri • abordare interdisciplinara cu referiri la stiintele de ramura • ample referinte bibliografice Roberta Plosca este conferentiar universitar dr. la Facultatea de Drept a Universitatii din Craiova.