Adio, probleme! Cum sa vorbesti cu lucrurile care te sacaie - Saje Dyer, Wayne W. Dyer

Adio, probleme! Cum sa vorbesti cu lucrurile care te sacaie - Saje Dyer, Wayne W. Dyer

Descriere

Adio, probleme! Cum sa vorbesti cu lucrurile care te sacaie / Good-bye, Bumps! Talking to What's Bugging You de Dr. Wayne W.Dyer si Saje Dyer cu ilustratii de Stacy Heller Budnick este o alta carte minunata pentru copii din care acestia vor invata o noua lectie importanta de viata. Ei vor intelege prin intermediul acestei noi carti adorabile si totodata educative scrise de parintele motivatiei Dr. Wayne Dyer si de fiica sa Saje ca anumite lucruri pot fi schimbate in viata, in timp ce cu altele, trebuie sa ne obisnuim sa traim, acceptandu-le. Povestea este una adevarata, fiind inspirata de o intamplare din copilaria lui Saje.   Saje Dyer este cea mai mica dintre cei opt copii ai familiei Dyer, are in prezent 30 de ani, este scriitoare si oratoare aspiranta, dar si mamica unui baietel pe nume Julian, locuind actualmente la New York. Detine un master in psihologie, iar cartea de fata Goodbye Bumps! este prima carte pe care a scris-o, in ea povestind o intamplare adevarata din copilaria ei despre cum a reusit sa se vindece intr-un mod inedit de afectiunea fizica de care suferea. Mai exact, a declarat ea in legatura cu motivul scrierii acestei carti: Am fost inspirata sa scriu despre cum m-am vindecat de "bubitele" mele intr-o carte pentru copii pentru a impartasi cu cei mai mici cititori minunata idee ca noi oamenii suntem intr-adevar capabili sa ne vindecam singuri. In prezent, Saje lucreaza la cea de-a doua ei carte The Knowing alaturi de sora ei Serena Dyer Pisoni.   Tatal ei, Dr. Wayne W. Dyer (1940-2015) nu mai are nevoie de nicio prezentare. Supranumit "parintele motivatiei" datorita faptului ca a fost un pionier al domeniului dezvoltarii personale, Dr. Wayne W. Dyer este un autor recunoscut la nivel international, bucurandu-se de un enorm succes in special printre oamenii mari. Insa dat fiind faptul ca a iubit foarte mult copiii, el insusi fiind tatal a opt copii, a decis sa scrie si carti pentru cei mai mici si mai simpatici cititori. Si aceste carti s-au bucurat la randul lor de un real succes printre cititorii de-o schioapa si parintii lor.   Cartea de fata, Adio, probleme! le reaminteste copiilor ca nu toate lucrurile din viata noastra se petrec intocmai cum ne-am dori. Cu toate astea, trebuie sa ne acceptam alunita de pe nas, un mic semn din nastere "uitat" de un ingeras pe pielea noastra, faptul ca parul nostru e drept, si nu cret cum ne-ar fi placut, sau viceversa, ca avem urechile prea mari, sau ca suntem prea scunzi, si alte particularitati care ne deosebesc de ceilalti si ne fac pe fiecare in parte UNICI. Acceptand aceste lucruri care nu sunt tocmai pe placul nostru, vom constata ca ele nu sunt chiar atat de grave pe cat le-am perceput noi initial, ba chiar mai mult, in timp, am putea sa ajungem sa le indragim si sa le transformam in punctele noastre forte.   Poate nu intamplator francezii denumesc in limba lor alunitele "grain de beaute". Astfel, cei care au obrajii "pictati" cu alunite, nu se mai preocupa atat de mult sa scape de ele pe motiv ca sunt inestetice, bucurandu-se in schimb ca au fost binecuvantati cu niste semne de o frumusete fermecatoare. Copiii se pot confrunta cu multe probleme in ciuda varstei lor fragede. Si chiar daca noua parintilor multe dintre "problemele" micutilor nostri ni se par niste fleacuri, pentru ei, micile nimicuri pot insemna adevarate catastrofe, de aceea nu trebuie sa le neglijam. Pana la urma, gandeste-te, draga parinte ca, micile probleme de acum si rezolvarile pe care le oferim micutilor la cele mai fragede varste reprezinta un "antrenament" pentru mai tarziu, cand copiii nostri vor da cu adevarat de probleme. Obisnuieste-te asadar sa iti asculti copilul de la cele mai fragede varste si iti va fi mult mai usor sa il ajuti si mai tarziu!
Protagonista micutei carti de fata este o fetita de numai 5 ani care se trezeste peste noapte cu niste bubite aparute pe obrajori. Bineinteles ca bubitele o deranjeaza si parintii ei o duc la doctor pentru a rezolva problema. Doctorul ii propune fetitei doua variante: 1. Sa ia medicamente; 2. Sa astepte ca bubitele sa dispara de la sine.
Fetita se hotaraste sa astepte ca bubitele sa treaca de la sine, lucru care nu se intampla insa. Vorbind cu tatal ei despre aceasta problema, tatal o sfatuieste sa apeleze la gandirea ei magica, sa vorbeasca cu bubitele si sa le convinga sa dispara. Fetita face incantata acest lucru timp de o saptamana, iar rezultatele sunt de-a dreptul incredibile. Astfel va descoperi de asemenea ca bubitele ei nu sunt singurele probleme care se pot rezolva astfel. Apeland la gandirea magica de copil, putem face sa "dispara" si bubite invizibile precum timiditatea, sau, daca nu le putem face sa dispara, putem cel putin sa nu mai fim atat de deranjati de ele si sa le acceptam ca facand parte din noi. Asa cum autorul insusi s-a impacat cu pistruii sai in tinerete, asa s-ar putea impaca si micutul tau cu gandul ca are urechile prea mari, sau nasul, sau gura, sau cine stie cu ce alta "imperfectiune" adorabila l-a mai inzestrat natura. Copiii vor invata asadar ca mintea si corpul nostru sunt in stransa legatura si ca odata ce problemele dispar din mintea noastra, foarte probabil vor disparea si de pe corpul nostru.   Asadar, copilul tau va fi incantat sa descopere odata cu aceasta poveste ca cel mai important lucru atunci cand avem probleme este sa avem rabdare. Problemele se pot rezolva de la sine in timp, cu conditia sa avem rabdare si sa nu ne lasam coplesiti de ele. E drept ca exista si unele lucruri pe care nu le putem corecta, dar pe masura ce nu le vom mai acorda atat de multa importanta, acestea nu ne vor mai parea atat de grave si ne vom obisnui sa traim cu ele. Si atunci, de ce sa ne facem atatea griji cand dam de greu, cand stim ca puterea mintii noastre e mai mare chiar si decat cele mai complicate probleme care ar putea sa ne dea de furca la un moment dat?

Dar partea cea mai valoroasa a acestei povesti este planul de actiune pe care cei doi autori li-l furnizeaza copiilor la finalul cartii impotriva lucrurilor care ii sacaie. Cu ajutorul lui, copiii vor sti foarte sigur ce au de facut atunci cand ceva ii va deranja in viitor. Aceasta nu este doar o carte pentru copii. Lectia predata de aceasta micuta carte le este foarte utila in egala masura si parintilor. Si ei trebuie sa retina ca problemele carora nu le dai prea multa importanta dispar de la sine.   Te las acum in compania mesajului transmis de Wayne Dyer si de fiica sa Saje pentru tine odata cu aceasta carte in speranta ca de acum incolo nici tu, nici copilul tau, nu veti mai acorda atata importanta problemelor: Asa cum am incercat sa explicam in carte, de cele mai multe ori importanta exagerata pe care le-o acordam anumitor lucruri (de ex: bubitelor) este cea care ne face sa suferim asa de tare si sa ne ingrijoram peste masura, iar nu lucrurile in sine (bubitele). Daca am avea increderea unui copil si am putea sa credem ca ne vor disparea "bubitele'' doar daca le-o cerem, chiar asa s-ar putea intampla... si chiar s-a intamplat.  Situatia fiecaruia dintre noi e diferita. Daca copilul tau are un defect care nu poate fi indreptat, poate ceva din nastere, aminteste-ti ca, daca constientizezi problema, vei ajunge sa nu ii mai dai atata importanta. Ai fi mult mai relaxat oricat de mare ar fi problema copilului tau. Da, exista si lucruri pe care nimeni nu le poate schimba sau face sa dispara, dar secretul este sa le dam mai putina importanta. Speram din suflet ca tie si copilului tau sa-ti foloseasca lectura acestei carti si ca veti aplica metodele sugerate de noi in viata de zi cu zi."

Pe aceeași temă

Wayne W. Dyer