Marketingul carierei. O paradigma a marketingului contemporan, Ecaterina Coman

Marketingul carierei. O paradigma a marketingului contemporan, Ecaterina Coman

Descriere

Cartea scrisă de Ecaterina Coman și Gabriel Brătucu este destinată în primul rând specialiștilor în resurse umane dispuși să își lărgească orizonturile profesionale prin acceptarea unei perspective de marketing. După cum precizează chiar autorii în introducere, „viziunea de ansamblu a lucrării a fost sintetizată într-un cadru conceptual al marketingului carierei, care scoate în evidență necesitatea tratării angajaților ca pe clienți, iar cariera ca pe un produs pe care compania îl vinde pentru a crește angajamentul afectiv al angajaților valoroși și a obține un avantaj competitiv sustenabil”.În egală măsură, consider că această lucrare poate fi utilă oricărei persoane care intenționează să utilizeze o abordare de marketing în dezvoltarea propriei cariere, precum și specialiștilor, cercetătorilor și studenților în marketing, indiferent de domeniile lor de interes, întrucât orice incursiune într-un domeniu mai puțin cristalizat al marketingului (cum este și cel al marketingului carierei) poate să te facă să formulezi întrebări ale căror răspunsuri te conduc la o mai profundă înțelegere a marketingului în general.- Prof. univ. dr. Răzvan Zaharia, Departamentul de Marketing, Academia de Studii Economice din București -
Din cuprinsElaborarea programelor de dezvoltare a cariereiObținerea avantajului competitivEvoluția pieței forței de muncăPolitici și strategii de marketing al cariereiDespre autoriEcaterina COMAN este doctor în marketing, Universitatea Transilvania din Brașov.Gabriel BRĂTUCU este doctor în economie, profesor universitar și decan al Facultății de Științe economice și administrarea afacerilor, Universitatea Transilvania din Brașov.

Pe aceeași temă

Gabriel Bratucu