Studii de istorie si spiritualitate crestina
Descriere
Studii de istorie şi spiritualitate creştină – Vol. II
Acest volum tratează în mod special cercetările Prof. Emilian Popescu privind „viața creștină din Dobrogea antică și teritoriile limitrofe”.
„Toate studiile din volum își păstrează forma veche în care au fost publicate. N-am schimbat nimic, deși cele care privesc geografia eclesiastică, în general, nu mai sunt conforme cu unele cercetări efectuate de fostul meu student și apoi doctorand, pr. dr. Ionuț Hulubeanu”, spune autorul în Cuvântul înainte.
Referitor la concluziile acelor cercetări, Emilian Popescu spune că „par tentante”, dar mărturisește că nu le-a cercetat în amănunt. „Nici n-o mai pot face la vârsta mea”, adaugă el.
„Cercetătorii să creadă ceea ce vor aprecia ei; adevărul istoric se descoperă greu, în timp, doar arareori dintr-o dată”, scrie autorul.
Acad. Emilian Popescu a primit în aprilie din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul „Sfântul Apostol Andrei Ocrotitorul României” pentru întreaga activitate desfășurată. În 2009, profesorul a primit distincția „Crucea Patriarhală”.
Comandă Cartea
Pe aceeași temă
Prof. Dr. Emilian Popescu
Dana Maria Morar,Marilena Anca Faiciuc,Diana Veronica Trailescu Gogan,Leonard Mihai Giugiuc,Emilia Iancu,Maria Popescu,Vicentiu Rusu,Prof. Univ. Emerit Dr. Dorel Duca