Despre destin. Un dialog (teoretic si confesiv) despre cea mai dificila tema a muritorilor

Descriere

In iunie 1990, mansarda lui Cioran din rue de l'Odeon s-a transformat pentru trei zile in platou de filmare. Cel care o viata intreaga se marturisise prin scris consimtea acum intaia oara s-o faca in fata camerelor de luat vederi. De aici cele doua filme ale acestui interviu, realizate impreuna cu Gabriel Liiceanu de Constantin Chelba, Exercitii de admiratie, transmis de Televiziunea Romana in 1992, iar apoi filmul disponibil sub forma de caseta video, Apocalipsa dupa Cioran, realizat impreuna cu Sorin Iliesiu. Cartea de fata le cuprinde intr-un fel pe amandoua: ea alatura unui eseu al lui Gabriel Liiceanu, nascut din comentariul ce a insotit interviul, textul integral al convorbirii – in care cititorul va regasi un Cioran cand nostalgic, cand vituperant, cand histrionic, cand dezabuzat, un Cioran mai viu ca niciodata parca. „Paris, Cartierul Latin, «într-una din mansardele pământului»: istoria otrăvită a sfârșitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spațiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperișul de pe strada Odéon 21, s-a născut opera care avea să devină conștiința nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la școala moraliștilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin. El însuși, la 20 de ani, se recomanda drept «specialist în problema morții», iar mai târziu ca «un străin pentru poliție» – metecul prin excelență –, «pentru Dumnezeu și pentru sine însuși». A cerut să i se «finanțeze insomniile», obligându-se în schimb să ne destrame orice iluzie și să păstreze pentru noi, nealterată, memoria neantului.“ (Gabriel Liiceanu) „Misiunea mea e să-i trezesc pe oameni din somnul lor dintotdeauna, știind totodată că astfel comit o crimă și că ar fi de-o mie de ori mai bine să-i las să doarmă mai departe, de vreme ce oricum, când se trezesc, nu am nimic să le propun.“ (Emil Cioran)