Progrese şi tendinţe noi în cardiologia modernă
Descriere
Prezentare: Lucrarea de faţă a izvorât din necesitatea de a pune la dispoziţia publicului medical câteva noutăţi şi tendinţe din cardiologia modernă. Informaţiile bibliografice vizând acest domeniu de specialitate, extrem de numeroase, ca şi multiplele congrese sufocă deja puterea de absorbţie a publicului medical, motiv pentru care autorii au încercat o selecţie, pornind însă de la evidenţa că ateroscleroza cu consecinţele sale, în principal cardiopatia ischemică, sunt predominante în practica medicală, după cum fibrilaţia atrială este tulburarea de ritm cea mai frecventă, având caracteristici fiziopatologice şi abordări terapeutice noi, la fel ca şi insuficienţa cardiacă. Cartea este rodul unor migăloase lecturi, folosind lucrările multor congrese internaţionale. Unele capitole au adăugată câte o addenda, inspirată de studiile şi cercetările anului 2004.