Povestea a doi pui de tigru, numiti Ninigra si Aligru
Descriere
Sa o redescoperim pe Nina Cassian intr-una dintre cele mai captivante povesti in versuri pe care le-a scris pentru copii! Ninigra are culoarea mierii si un defect de vorbire foarte… tigresc. Aligru este brun, politicos si vorbeste ca din carte. Amandoi trec printr-o aventura neasteptata in jungla. Se ratacesc prin mlastina, sunt inrobiti de animale stranii si se aliaza cu un papagal care cunoaste cele mai ascunse secrete ale junglei. Cei doi pui de tigru descopera impreuna ce inseamna nu doar prietenia, ci si curajul. Curajul de a spune lucrurilor pe nume! Povestea a doi pui de tigru este cel mai spectaculos poem pentru copii al Ninei Cassian si totodata o poveste care devine repede de neuitat. Parintii tai si-o amintesc prea bine, iar de acum inainte o vei indragi si tu, cu siguranta, pentru totdeauna. Karda Zenko este grafician, artist plastic si ilustratoare de carti din Sf. Gheorghe, jud. Covasna. A mai colaborat cu editura noastra pentru ilustrarea cartii Spune-mi o poveste cu pisici de Eniko Szabo.