Aventurile Capitanului Hatteras
Descriere
In Liverpool, bricul Forward starneste curiozitatea tuturor: este vizibil ca a fost conceput pentru marile polare, dar modul in care a fost realizat intriga. In plus, marinarii sunt prea bine platiti, dar nu ii intereseaza destinatia vasului; vasul transporta o cantitate uriasa de praf de pusca, dar putine arme. Capitanul lipseste si nu este cunoscut, secundul Shandon joaca rolul capitanului, iar pe vas se afla si un caine.Pe vas soseste si doctorul Clawbonny, dar nici el nu stie mai multe ca ceilalti, fiind contactat prin intermediul unei scrisori. Acest lucru insa nu l-a nelinistit, deoarece este avid de noi experiente. O scrisoare adusa de caine indica prima etapa a vasului si, dupa plecarea sa, doctorul Clawbonny descrie explorarile anterioare ale regiunilor polare, desfasurate intre anii 970 si 1845.Vasul trece de coasta estica a Groenlandei si o noua scrisoare venita in mod misterios de la necunoscutul capitan indica etapa urmatoare. Vasul face escala la Upernivik (ortografiat Uppernawik in cartea lui Jules Verne), "cea mai nordica asezare pe care o stapaneste Danemarca pe aceste coaste" unnde ii intalneste pe eschimosi.Dupa ce parasesc asezarea, un aisberg ameninta vasul, ceea ce determina adevaratul capitan sa isi faca aparitia si sa il salveze. Numele sau este Hatteras, iar scopul lui este atingerea Polului Nord geografic, pentru gloria Angliei. Cand un alt aisberg le opreste trecerea, este incarcat un tun cu praf de pusca si bumul sonic provoaca distrugerea acestuia.Expeditia atinge Polul Nord magnetic, apoi vaneaza o balena, trece de capul Dundas (actuala baza aeriana Thule) si ajunge in locul in care spera sa gaseasca rezerve de combustibil, doar pentru a constata ca acestea au fost jefuite de eschimosi. Maistrul Johnson rememoreaza moartea locotenentului Bellot, petrecuta in timpul unei expeditii anterioare, ofiter extrem de stimat de catre oamenii sai.Bricul Forward ajunge pe gheturi, mergand in deriva impreuna cu ele. Din cauza unei iluzii optice, doctorul ucide o vulpe, crezand ca e un urs, si gaseste asupra ei un colier datand din precedenta expeditie in zona, petrecuta cu 12 ani inainte, in 1848. Pe vasul imobilizat apar primele semne de scorbut si, deoarece nu mai exista combustibil, echipajul vrea sa demoleze vasul pentru a arde lemnele. Aceasta este o lovitura cumplita pentru capitanul Hatteras, care nu se opune, iar vasul continua sa mearga in deriva spre nord.Impreuna cu doctorul Clawbonny, doi oameni din echipaj - Bell si Simpson - si cainele Duk, capitanul Hatteras porneste intr-o expeditie de 250 de mile pentru a gasi un depozit de carbuni. In timpul calatoriei, Simpson moare, iar cei trei ramasi gasesc urmele unei expeditii americane, din care mai supravietuieste un om. Reveniti pe bricul Forward fara carbunele dorit, ei afla ca echipajul s-a rasculat, a dat foc vasului si a pornit spre sud. Singurul ramas este fidelul maistru Johnson.Englezii si cel salvat de ei, americanul Altamont, petrec iarna intr-un palat de gheata construit de ei. Locuinta le este atacata de ursi, dar cei patru reusesc sa scape si odata cu sosirea primaverii, isi continua expeditia spre Polul Nord.Cu ocazia unei vanatori de boi moscati, capitanul Altamont ii salveaza viata capitanului Hatteras. Expeditia ajunge la o mare eliberata de gheturi, isi construieste o barca si, dupa ce scapa dintr-un vartej, ajunge pe insula care marcheaza Polul Nord. Acesta se afla in craterul unui vulcan, iar capitanul Hatteras vrea sa mearga acolo; desi supravietuieste, isi pierde mintile. Calatoria de intoarcere este descrisa foarte pe scurt de Jules Verne.La finalul romanului, Hatteras este tot cu mintile ratacite, fiind ingrijit de doctorul Clawbonny si avandu-l alaturi pe devotatul caine Duk. Pana la ultima fraza a cartii, capitanul este obsedat de Polul Nord si, chiar si in spitalul in care este internat, efectueaza zilnic aceeasi plimbare, de la sud catre nord.