Invaturi despre rugaciune

Editura
An publicare
2020
Nr. Pagini
96
ISBN
9789731367613

Descriere

Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viaţa creştină. Rugăciunea e respiraţia duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăieşte; dacă nu, duhul nu are viaţă.
A sta în faţa icoanei şi a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciuni pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de înteţire a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simţămintelor evlavioase faţă de Dumnezeu – a simţământului defăimării de sine, devotamentului, recunoştinţei, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii faţă de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui.
Toată grija noastră trebuie să fie aceea ca în timpul rugăciunii noastre aceste simţăminte şi altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se află toate aceste simţăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată.
Sfântul Teofan Zăvorâtul

Despre autor

Teofan Zăvorâtul
Teofan Zăvorâtul
sfânt rus (1815-1894)

Teofan Zăvorâtul a fost un stareț și episcop rus, venerat ca sfânt în Biserica Ortodoxă Rusă. La naștere, numele său a fost Gheorghi Vasilievici Govorov. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă în 1988.

Pe aceeași temă

Coperta cărții Invataturi despre rugaciune

Nicodim Mandiță

Coperta cărții Invataturi despre rugaciune

Sf. Teofan Zavoratul

Coperta cărții Despre educatie

Sf. Vladimir Mitropolitul Kievului

Coperta cărții Dai vointa ... iei putere

Rugaciuni, Paraclise, Canoane Si Invataturi Despre Post Si Iesirea Sufletului, Nicodim Mandiță

Cărți de Sfantul Teofan Zavoratul