Anticorp

Anticorp

Editura
An publicare
2019
Nr. Pagini
ISBN
2000000930923

Descriere

„Cristina Drăghici vine, iată, în poezia noastră actuală, în care se mai aud inevitabile replici minimaliste, perfect încastrate în corpusul de rezistență al construcției, ca un ecou care și-a pierdut rostul. În ultimii ani, crăpăturile blocurilor de la cutremur s-au adâncit… Cristina dărâmă ce nu e de consolidat. Cristina se zidește pe sine în zidul nou. Cristina întoarce rostul timpului numit poezie. Ea nu iese din spațiul ei, ea e anticorpul, paznicul invizibil care ucide virusul fatal: marea monotonie, valsul morții: „un doi trei” la nesfârșit…” Nora IugaCristina Drăghici (n.1994, București) este studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davilla” din București. A susținut lecturi publice în cadrul unor evenimente literare organizate de Dactăr Nicu’s Skyzoid Poets, Institutul Blecher și frACTal.Fricăce se întâmplă cu pământul
când cei din interiorul lui își înclină capetele
să privească prin unghiile lorce simt cei care calcă deasupra
celor din care au venit*frica nu îl cunoaște pe tata nu știe oasele mamei
uneori îmi trimite bilețele i se face dor
își așterne voalurile între mine și cel pe care îl mângâide ea ascund oamenipe bunica am învelit-o în hârtie creponată – nu
o va recunoaște
tatălui meu i-am acoperit toată fața în frișcă – va crede
că e o prăjitură pentru copii
pe mama am colorat-o toată în mov – va crede
că e o plapumăfrica mă vizitează și când e toată lumea acasă
își lasă pantofii lângă ai mei se încălzește cu mine
sunt singura ei carne
transpiră pe umerii mei eu tac nu mă clintesc
ceilalți nu respiră ca să nu fie recunoscuțidoar pleoapele mele se zbat ca doi pești căzuți
pe trecerea de pietoni
frica se dezbracă prin mine își aruncă sutienul prin ochii mei
îi umple cu laptele eiîi prind degetele care tremură
le așez în palmele mele
ea începe să îmi mângâie părul – ca o femeie oarbă
îmi prinde agrafe mă face frumoasă
sunt singura ei carne
mă spală mă limpezește cu grijă mă vrea curatăo las să mă măsoare să mă cântărească
stau dreaptă
m-a înrolat în armata eiîmi împrumută rimelul
clipește deasupra bărbatului pe care îl iubim amândouă cel mai multse ghemuiește ca un leopard în jurul inimii mele
simt că i se face foameinima mea
e singura ei carne00:00cetățile se dărâmau
nu mă îngrijora nimicocroteam focul
oamenii explodau ca artificiileeu sărbătoream îmi ciocneam jumătate de inimă
cu cealaltă jumătate de inimăcasele în care se păstra dragostea
erau șterse de pe fața pământuluinu există hârtie care să poată înlocui
pieleacetățile continuă să se dărâme
cineva stoarce deasupra mea prosoape udee liniște
ca într-un țarc unde se aude doar creșterea ierbiica într-un țarc unde
privesc dintre mieicum femeia care naște prin mâini
tocmai și le taieRespirnu vreau să mă întorc
într-o lume
unde sunt strânsă de mână
doar pentru că altfel
se moare

Pe aceeași temă

Cristina Draghici

Cristina Pasache,Mirela Drăghici,Mirela Mihăilescu