Sfantul Nicodim si Manastirea Tismana. Amintiri din Oltenia

Descriere

„Toate mănăstirile noastre, splendide monumente ale geniului nostru artistic, au fost aşezate în locuri chibzuit alese după criteriul frumuseţii, dar niciuna într-un cadru atât de romantic ca Tismana, cea dintâi ctitorie voievodală din ţara noastră, împreună cu Cozia. Cel care a aşezat-o sus, pe platforma de piatră, sub stânca Stârmina, a avut ochi de mare poet şi de strateg. Că solitarul Nicodim era de origine grec ori sârb, rudă cu ţarul Lazăr, că s-ar fi refugiat la noi pentru a scăpa de demnităţile eclesiastice, pe care i le oferea acesta, e o legendă care n-are prea mare însemnătate. Suntem în epoca solidarităţii ecumenice, ameninţată din toate părţile. Vlaicu-Vodă l-a primit ca pe un apostol. Vremea era grozavă. Turcii cotropiseră Balcanii, dar Bizanţul încă nu căzuse. Regii Ungariei catolice presau noul stat român cu pretenţii de solidaritate profitoare. Papa îşi înfipsese ordinul Ioaniţilor în Banatul Severinului pentru a ne lua cu asalt. În sensul consolidării interne, Alexandru Basarab înfiinţează Mitropolia de la Argeş. Peste zece ani se înfiinţează, împotriva propagandei catolice, mitropolia de la Severin a Olteniei. Severinul trecea, după raportul de forţe, când la noi, când la unguri. În asemenea împrejurări soseşte călugărul Nicodim. Ceea ce e sigur, e că venea de la Muntele Athos, cetatea spirituală a răsăritului. Rânduiala lui Vasile cel Mare sta la temelia acestei celebre republici monahale. În veacul al XIV-lea, de care e vorba, Athosul trăia o ultimă strălucire intelectuală, pe care i-o da lumina ultimului mare filosof bizantin, Grigore Palama. Biograful lui Nicodim ne spune că era un om de mare cultură, un orator strălucit şi un artist caligraf, cum îl arată de altfel opera sa vizibilă în Muzeul de Artă. Fără îndoială, un discipol al lui Palama, care aducea în cultura română începătoare lumina Athosului şi neînfrânta dârzenie antipapală. Nu trebuie uitat că în această vreme, papalitatea însemna, pentru orient, cruciadele, care devastaseră pe rând Imperiul Bizantin.
 
Vodiţa sfârâmată de urgia timpului, Tismana şi Cozia, întemeiate de acest aprig apostol, a cărui personalitate a impus voievozilor români de la Vlaicu până la Mircea cel Bătrân, sunt mănăstiri concepute ca cetăţi spirituale şi militare totodată...”  (Sfântul NICODIM şi Mănăstirea TISMANA)