Cum să creezi adevărata prosperitate (ed. a II-a)

Cum să creezi adevărata prosperitate (ed. a II-a)

Editura
An publicare
2020
Nr. Pagini
183
ISBN
9786069135785

Descriere

Autoarea Shakti Gawain descrie in cartea sa de dezvoltare personala, Cum sa creezi adevarata prosperitate (Creating True Prosperity), aparuta in premiera in limba romana la ACT si Politon, modul in care va puteti raporta la bani si in ce masura acestia sprijina si sporesc experienta generala asupra prosperitatii.   Cum sa creezi adevarata prosperitate aduce in prim plan o perspectiva inedita asupra prosperitatii si vietii armonioase. Definitia prosperitatii nu consta, in viziunea lui Shakti Gawain, in a avea numeroase bunuri materiale si a sta pe munti de bani, ci mai degraba in dezvoltarea echilibrului si a integrarii. Printr-o abordare noua, Gawain critica tendinta occidentala de a echivala banii cu fericirea, incurajand cititorii sa isi examineze dorintele in mod onest, pana la adevaratele cauze si motivatii, si sa le separe de nazuintele false si de dependente.   Nevoile si dorintele voastre exista pe un spectru, dupa cum urmeaza: • Lucruri de care aveti nevoie pentru supravietuirea fizica. • Lucruri de care aveti nevoie pentru starea de bine fundamentala, la nivel fizic, emotional, mental si spiritual. • Lucruri pe care inima si sufletul vostru si le doresc pentru implinirea, autoexprimarea, scopul vietii si fericirea voastra. • Lucruri pe care vreti cu adevarat sa le aveti sau sa le experimentati. • Lucruri pe care ati vrea sa le aveti sau sa le traiti.   BANII SI PROSPERITATEA Majoritatea oamenilor cred ca a fi prosper inseamna sa ai multi bani. Altii definesc prosperitatea intr-un mod mai putin specific: „Prosperitatea ar insemna sa am destui bani pentru a ma simti in siguranta cu viitorul meu, pentru a nu ma simti limitat, pentru a nu-mi face griji.”Altfel spus, prosperitatea este un fel de libertate de a fi. Shakti Gawain ofera o definitie a prosperitatii: Prosperitatea este experienta de a avea din belsug ceea ce ne trebuie si dorim cu adevarat in viata, din punct de vedere material si nu numai. Pasii in dobandirea prosperitatii constau in descoperirea a ceea ce aveti nevoie, dezvoltarea abilitatilor de a aduce acele lucruri in viata voastra si recunostinta si aprecierea a ceea ce aveti. Fiecare s-a nascut cu puterea de a aduce propria contributie si de a crea implinire pentru sine insusi, dar cei mai multi trec prin viata inconstienti de propriile lor nevoi si dorinte reale. In aceasta carte de dezvoltare personala, autoarea va indeamna sa incepeti procesul de creare a unei prosperitati mai mari, gandindu-va profund la ceea ce va doriti cu adevarat, fara a uita ca adevarata prosperitate nu inseamna in mod necesar a avea mai mult. In lumea moderna, majoritatea oamenilor aleg un mod de viata in care trebuie sa aiba de a face cu banii.   TREI PUNCTE DE VEDERE DESPRE PROSPERITATE • Din punct de vedere materialist, concentrarea oamenilor este exclusiv externa. Conceptia generala este ca banii reprezinta cheia pentru a obtine ceea ce se doreste in taramul fizic. In cautarea succesului si a fericirii, fiecare individ incearca sa faca o multime de bani, astfel incat sa aiba lucrurile pe care si le doreste. • Punctul de vedere transcedent-spiritual este intr-o masura mai mica sau mai mare opus celui materialist. Potrivit acestei filosofii, implinirea provine din planul spiritual. Prosperitatea reprezinta bogatia experientei spirituale. • Dintr-o perspectiva New Age, lumea externa este reflectarea lumii interioare. Taramul fizic oglindeste constiinta. Limitarea este cauzata de propriile ganduri si credinte despre realitate. Aceasta abordare creeaza o legatura intre ceea ce este intern si ceea ce este extern.   Insa autoarea este de parere ca toate aceste trei puncte de vedere sunt prea limitate pentru a-i ajuta pe cei mai multi dintre oameni sa creeze adevarata prosperitate. In cazul viziunii materialiste, problema este ca aceasta neaga importanta taramurilor interioare si a nevoilor spirituale, mentale si emotionale. Trecerea la extrema cealalta ( transcedent-spirituala) neaga importanta aspectelor voastre fizice si emotionale, acestea insemnand o parte importanta din ceea sunteti. Iar modul de abordare New Age ii poate lasa pe oameni confuzi si frustrati pentru ca sunt incapabili sa manifeste abundenta financiara rapid si usor.   BANII SI ENERGIA In esenta, banii reprezinta un simbol al energiei. Toata existenta universului este alcatuita din energie. Uneori, energia este investita in actiuni care aduc bani, asadar afacerile voastre financiare tind sa reflecte modul in care se misca energia vietii voastre. Banii sunt un mijloc de schimb pe care oamenii l-au ales sa reprezinte energia creatoare. Banii pot reprezenta numeroase lucruri: siguranta, putere, statut, validare, recunoastere, oportunitate, succes, pacat, lacomie, abundenta, fericire etc. Este putin probabila atingerea unei prosperitati reale, din punct de vedere financiar sau altfel, pana cand nu sunteti capabili sa va simtiti confortabil in propriul corp, stiind, de asemenea, cum sa actionati in lumea materiala. Pentru intelegerea relatiei voastre cu banii, este important sa recunoasteti ca banii va dau putere in lume. Desi nu va ofera neaparat capacitatea de a implini nevoile spirituale, mentale sau emotionale, va pot ajuta in anumite moduri pentru a satisface nevoile respective.

Iata un mic exercitiu prezentat in carte. Terminati urmatoarele propozitii. Raspundeti repede si spontan: • Daca devin prea puternic, as putea..... • Daca devin prea puternic, as putea sa nu.... • Mama mea crede ca puterea este... • Tatal meu crede ca puterea este... • Puterea este periculoasa cand...   Exercitiul complet il puteti gasi in interiorul cartii.
INTELEGEREA POLARITATILOR Un factor important pentru crearea adevaratei prosperitati il reprezinta explorarea, dezvoltarea si echilibrarea numeroaselor energii din interiorul vostru. Fiecare individ este puternic in mod innascut. Puterea potentiala trebuie revendicata, dezvoltata si fiecare om trebuie invete sa se simta in largul sau cu propria vulnerabilitate. Vulnerabilitatea reprezinta abilitatea de a fi influentat de catre cei din jur. Pentru a avea o experienta de viata bogata, deplina si de succes, trebuie sa imbratisati ambele polaritati (putere - vulnerabilitate). Invatati sa onorati toate energiile vietii. Trebuie sa intelegeti ca, pentru fiecare adevar, exista un adevar egal si opus. Cand va confruntati cu un set de polaritati (rationalitate si intuitie, spre exemplu), trebuie sa recunoasteti valoarea de ambele parti si cumva sa cresteti indeajuns pentru a le imbratisa pe amandoua.   EXPLORAREA CONTRARIILOR Exista doua moduri de baza pentru a avea putere sau pentru a obtine ceea ce doriti in viata: Modul activ (sa urmariti ceea ce vreti, sa faceti sa se intample acel lucru), modul receptiv (sa atrageti acel lucru, sa il magnetizati, sa ii permiteti sa se intample). Modul activ presupune concentrare, agresivitate, incredere si disponibilitatea de a risca. Modul receptiv cere deschidere, vulnerabilitate, incredere, abilitatea de a astepta, disponibilitatea de a avea si accepta. Conform acestei carti, in cadrul rolurilor traditionale, masculin si feminin, majoritatea barbatilor au fost identificati cu polaritatea activa, in timp ce majoritatea femeilor au fost identificate cu polaritatea receptiva. Insa acasa lucrurile erau adeseori inversate. Capacitatile oamenilor de a da si de a primi se afla in centrul abilitatilor de a crea si trai adevarata prosperitate.   DEZVOLTAREA ECHILIBRULUI SI INTEGRARII Iata o serie de pasi despre care autoarea acestei carti de dezvoltare personala a descoperit ca va pot ajuta sa echilibrati in mod eficient propriile polaritati interioare: • Pasul unu: Trebuie sa recunoasteti ca voi contineti toate energiile diferite ale universului. Acestea sunt denumite „Formele primare ale sinelui”. • Pasul doi: Trebuie sa recunoasteti ce energii ati dezvoltat cel mai puternic, cu ce calitati va identificati cel mai mult. • Pasul trei: Cunoasteti si apreciati formele primare ale sinelui. • Pasul patru: Va veti separa de aceste forme primare ale sinelui. Aceasta experienta reprezinta pasul cel mai important pentru cresterea constiintei. • Pasul cinci: Identificati unele dintre formele renegate ale sinelui de care aveti nevoie sau pe care doriti sa le dezvoltati. • Pasul sase: Ganditi-va la anumite moduri in care puteti face pasi mici, graduali, in directia dezvoltarii unui sine renegat, in timp ce va pastrati inca punctele forte primare.   Una dintre cele mai elocvente reflectari cu care trebuie sa lucrati este aceea oferita de relatiile voastre. Toti cei pe care ii atrageti in viata voastra sunt o oglinda pentru voi, in anumite moduri.   DORINTELE Daca prosperitatea este experienta de a avea suficient din ceea ce va trebuie si doriti cu adevarat, cum stiti ce anume va trebuie si doriti cu adevarat? La nivel emotional, toti oamenii au trait momente cand nevoile nu le-au fost satisfacute sau dorintele nu le-au fost implinite. Prin urmare, toti au suferit intr-o masura mai mica sau mai mare dezamagiri, frustrari sau durere. Este necesar sa va raportati la nevoile si dorintele voastre intr-un mod sanatos, care sa va aduca adevarata prosperitate. Dorintele reale provin din inima si sufletul fiecaruia, fiind necesar sa le onorati si sa aveti incredere in ele. Dorintele va motiveaza sa inaintati pe calea voastra, invatand, crescand si dezvoltand unica voastra forma de expresie creatoare. Visurile va ghideaza catre implinirea scopului vietii voastre. Iata un exemplu  care sa va ajute sa luati mai profund legatura cu nevoile si dorintele voastre: Gasiti un loc linistit unde sa fiti netulburati pentru o ora sau doua, intr-un mediu confortabil. Luati un caiet si un pix, apoi asterneti pe foaie tot ce va trece prin gand. Lucruri tangibile si intangibile. Dupa aceea, uitati-va la fiecare punct si scrieti de ce este important acel lucru pentru voi. Procesul crearii prosperitatii se bazeaza pe faptul de a sti care va sunt intr-adevar nevoile si dorintele. A fi constienti de nevoile mai profunde din jurul dorintei va va ajuta puternic in gasirea acelui lucru care se incadraza perfect cu dorinta.   Un alt factor important, pe care autoarea il prezinta este increderea in intuitie. Cel mai bun mod pe care l-am descoperit pentru a-mi urma adevaratele dorinte este sa acord atentie simtului meu intuitiv. Cu totii avem o mare intelepciune in interiorul nostru, o parte din noi care stie exact ceea ce avem nevoie in fiecare moment. Ne nastem cu acest simt intuitiv, dar cei mai multi dintre noi sunt rapid invatati sa nu aiba incredere in acesta si sa il ignore. Trebuie sa reinvatam ceva ce ar trebui sa vina in mod natural. Din fericire, nu este prea greu; este nevoie doar de ceva exercitiu. - Shakti Gawain   Pasii catre adevarata prosperitate, prezentati si analizati in aceasta carte sunt: recunostinta, constientizarea, vindecarea, urmarea propriului „tu”, crearea unei viziuni, fixarea scopurilor, impartirea darurilor voastre.   La finalul cartii Cum sa creezi adevarata prosperitate, este redat un interviu cu autoarea Shakti Gawain si cateva povesti adevarate care exploreaza diferitele aspecte ale prosperitatii.

Pe aceeași temă

Shakti Gawain