Poluare in transporturi

Poluare in transporturi

Descriere

Poluarea de catre transport este un factor major de scadere a calitatii aerului in orasele europene si are un impact serios asupra sanatatii. In marea majoritate a oraselor mari, poluarea este cauzata de transport, in categoria caruia intra: autovehiculele, locomotivele, vapoarele, avioanele etc. Cea mai mare pondere de gaze ce polueaza aerul provine totusi de la autovehicule, datorita numarului foarte mare al acestora. Si deoarece majoritatea autovehiculelor sunt concentrate in zonele urbane (aprox. 90%), se poate intelege rolul lor deosebit de important in poluarea oraselor. Indiferent de tipul motorului autovehiculele polueaza aerul cu oxizi de carbon si de azot, hidrocarburi nearse, oxizi de sulf, aldehide, plumb, azbest, funingine, etc. La nivelul Uniunii Europene circa 28% din emisiile de gaze cu efect de sera sunt datorate transporturilor si 84% dintre acestea revin transportului rutier, cu mentiunea ca 10% provin din traficul rutier urban. Emisiile de gaze cu efect de sera din sectorul transport sunt evident in crestere, iar imbunatatirea eficientei energetice a diferitelor sectoare din transport si introducerea biocombustibililor nu sunt suficiente pentru reducerea cresterea emisiilor de gaze cu efect de sera din transporturi. Ca si fenomen complex, poluarea prin transporturi nu este intotdeauna una locala, aceasta influentand prin componentele dinamice ale mediului (aer, apa) zone mult mai extinse, efectele resimtindu-se la nivel global. Efectele poluarii prin transporturi asupra mediului si a sanatatii populatiei pot fi atat directe (ca urmare a expunerii la diversi agenti poluanti si fenomenelor climatice deosebite), cat si indirecte (din cauza activitatii agentilor poluanti asupra apei, solului si vegetatiei). Toate tipurile de transport contribuie la poluarea complexa a mediului, din cauza alcatuirii sistemice a acestuia si a propagarii modificarilor de la o componenta la alta.
Masurile specifice dezvoltarii unui sistem de transport durabil in marile orase sunt: introducerea unor taxe pe carburanti, parcare, impozite anuale pentru detinerea unor autovehicule etc.; interzicerea traficului auto in anumite zone istorice sau centrale; dezvoltarea unor retele infrastructurale pentru ciclisti si pietoni; incurajarea transportului public (in special a autovehiculelor nepoluante) si delimitarea utilizarii anumitor trasee; constrangerea scoaterii din uz a autovehiculelor vechi; constrangerea intretinerii periodice a vehiculelor; limitarea vitezelor; incurajarea amenajarii unor spatii de parcare (parcaje etajate).
Recent Agentia Europeana pentru Mediu a publicat un raport care incrimineaza transportul rutier (inclusiv autoturismele) drept cel mai important poluator cu compusi daunatori sanatatii dintre toate ramurile economice. Raportul include masuratori efectuate de cele 27 de state membre in intervalul 1990-2013 si consemneaza „imbunatatiri semnificative" in ceea ce priveste nivelul emisiilor aferent autoturismelor, camioanelor, autobuzelor si autocarelor. Totusi, ca pondere in totalul emisiilor, transportul rutier a ramas in fruntea clasamentului la majoritatea categoriilor de compusi daunatori sanatatii. Astfel, autovehiculele sunt sursa dominanta a poluarii cu oxizi de sulf, monoxid de carbon si compusi organici volatili (altii decat metanul).
Pornind de la aceste considerente autorul cartii de fata propune cititorului o metodologie unitara de abordare a economiei de combustibil si de limitare a emisiilor la motoarele pentru autovehicule, a metodelor pasive si active de reducere a emisiilor poluante si o promovare a surselor de propulsie alternative.
Cartea este scrisa intr-un limbaj simplu si intuitiv, pentru a facilita posibilitatea de patrundere asupra ideilor si conceptelor derulate si dezbatute. - Autorul

Pe aceeași temă