Prada regelui - Julie Garwood
Descriere
In mijlocul splendorii de la curtea lui William Cuceritorul, adorabila prizoniera saxona Nicholaa e obligata sa-si aleaga un sot dintre nobilii normanzi. Ea il alege pe Royce, un baron-luptator a carui atitudine amenintatoare nu reuseste sa-i ascunda cavalerismul si inima blinda. Plina de resurse, rebela si naiva intru totul, Nicholaa jura sa-l faca pe Royce sa i se supuna, in ciuda tumultului de emotii pe care el i le trezeste. Feroce in lupta, priceput intr-ale pasiunii, Royce e surprins de profunzimea emotiilor care-l incearca atunci cind isi mingiie proaspata sotie.
In atmosfera de tradare in care saxonii inca tes intrigi importiva invadatorilor normanzi, Royce si Nicholaa se bucura de noua lor iubire pretioasa... o legatura fierbinte, care curind va fi greu incercata.
„Aceasta minunata poveste de dragoste a autoarei de bestseller-uri Julie Garwood, este plina de umorul, dulceata si senzualitatea care au facut din ea un nume de referinta in literatura romantica...” - Publishers Weekly
Fragment din romanul "Prada regelui" de Julie Garwood: „Anglia, 1066 Habar n-avea ce-l izbise. Baronul Royce isi stergea de sudoare fruntea cu maneca sa de piele, si deodata, ce sa vezi, se pomeni trantit pe spate. Il doborase de pe picioare. De-a binelea. Il asteptase sa-si scoata coiful. Apoi, lovise cu cureaua de piele, rotind-o pe deasupra capului. Pietricica prinsa in mijlocul prastiei improvizate zburase atat de repede, incat nici nu se vedea. Vajaitul pielii prin aer sunase ca un marait suierator de fiara. Dar prada era prea departe ca sa auda, caci o tintise de pe pasarela din susul zidului, ascunsa in umbrele diminetii friguroase, iar el se afla jos, la aproape cincizeci de pasi departare, langa podul mobil. Uriasul normand fusese o tinta usoara. Faptul ca mai era si capatenia necredinciosilor porniti sa fure avutia familiei o ajutase sa tinteasca si mai bine. In mintea ei, gigantul devenise Goliat. Iar ea era David. Dar, spre deosebire de eroul din legenda, nu voise sa-si ucida adversarul. Daca dorea asta,l-ar fi ochit in tampla. Nu, voise doar sa-l ameteasca, asa ca-i alesese fruntea. Cu voia lui Dumnezeu, ii lasase un semn pe care sa-l poarte pana la sfarsitul zilelor lui, o amintire, nadajduia, a atrocitatilor pe care le comisese in ziua aceea tenebroasa a victoriei. Normanzii castigau batalia. Inca un ceas, doua, si aveau sa patrunda in sanctuarul interior. Stia ca rezultatul era inevitabil. Soldatii ei saxoni ramasesera prea putini. Nu le mai ramanea decat sa se retraga. Da, era inevitabil, dar si al dracului de suparator. Acest urias normand era al patrulea pe care ticalosul de William al Normandiei il trimisese sa-i cucereasca mosia, in ultimele trei saptamani. Primii trei luptasera ca niste baietandri. Ea si oamenii fratelui ei ii alungasera cu usurinta. Acesta era altfel. Nu se lasa pus pe fuga. Intelesese curand ca era mai calit decat cei dinainte. Si mai viclean, negresit. Ostenii de sub comanda lui erau la fel de nepriceputi ca si ceilalti, dar noul conducator ii carmuia cu o mana de fier, ceas de ceas, neinduplecat. Victoria avea sa fie de partea lui, inainte de apusul soarelui. Comandantul normanzilor, insa, avea sa se imbete cu succesul.Era hotarata. Cand azvarlise piatra, zambise. Baronul Royce descalecase ca sa-si scoata un ostas din santul de aparare. Nataraul calcase gresit si cazuse in apa. Din cauza armurii grele, nu se putea tine la suprafata. Royce intinsese o mana, il prinsese de cizma si-l ridicase din adancuri. Dintr-o miscare a incheieturii, il aruncase pe malul cu iarba. Tusea baiatului il instiintase ca de alt ajutor nu mai avea nevoie, inca mai respira. Royce zabovise sa-si scoata coiful, si tocmai se stergea de naduseala cand piatra ajunsese la tel. Royce fu aruncat pe spate. Cazu la o buna distanta de armasarul sau. Nu ramase mult timp fara cunostinta. Cand deschise ochii, inca mai plutea praf prin aer. Soldatii zoreau spre el sa-l ajute. Le refuza ajutorul. Se ridica in sezut, scuturand din cap ca sa-si alunge durerea si ameteala. Cateva clipe, nu-si putu aminti nici macar unde era. Sangele ii siroia dintr-o rana de pe frunte, deasupra ochiului drept. Ii pipai marginile, si-si dadu seama ca i se desprinese o ciosvarta zdravana de carne. Nici acum nu intelegea ce anume il lovise. Dupa marimea ranii, stia ca nu se putea sa fi fost o sageata. Dar, fir-ar sa fie, parca-i luase capul foc! Royce isi stapani durerea, incercand sa se ridice. Furia ii veni in ajutor.”
