Apaosuri

Apaosuri

Editura
An publicare
2013
Nr. Pagini
64
ISBN
9786065941700

Descriere

Cătălin-Mihai Ştefan a reuşit să scrie o carte tulburătoare despre avatarurile unei identităţi în curs de revelare. Poemele sale, imagini fulgurante ale memoriei, sunt ofrande aduse unui timp deja trăit, mici lumi dispărute care îşi cer dumicatul de pâine şi linguriţa de vin. Ce am fi fără amintiri, ce ar fi amintirile fără noi cei de acum... Puzzle-ul acestor „istorii” personale prinde contur abia după ce lucrurile nespuse încep să se acumuleze şi să fie la fel de prezente ca şi acelea rostite cu apăsare. După un debut onorabil Muza avatarului (2005), Cătălin-Mihai Ştefan revine în poezie cu un volum cât se poate de convingător, alăturându-se astfel, celor mai buni poeţi ai celui de-al doilea val douămiist. Şerban AxinteApaosuri este volumul de poeme care te contaminează cu multă candoare, cu un limbaj care te obligă să te copilăreşti până acolo, încât să conştientizezi că de fapt fiecare etapă a vieţii nu are să însemne decât încă un pas de şotron. Poetul divulgă, într-o manieră inedită, aromele şi energiile copilăriei postsocialiste. Altfel spus, Apaosuri este volumul unor holograme lirice pe care poetul, inspirat, ni le aduce în acest postmodernism natural-robotizat. Cred că prin acest volum autorul îşi câştigă, la propriu, locul binemeritat în peisajul poeziei 2000+. Paul Gorban

Pe aceeași temă

Cătălin Mihai Ștefan

Cătălin Mihai Ștefan

Doina Olga Ştefănescu,Alfred Bulai,Vladimir Pasti,Marius Pieleanu,Mihai Paunescu,Cătălin Augustin Stoica,Florian Niţu