Credinta marturisitoare
Descriere
Cartea conţine 13 predici şi 4 convorbiri duhovniceşti., prezentând „activitatea de propovăduire a Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian într-un interval de timp şi în împrejurări deosebite. La sfârşitul primăverii anului 2005 s-a aflat în Bucureşti, timp de şapte săptămâni, pentru a urma un tratament medical. După cum îşi aminteşte autorul, într-o notă asupra ediţiei (p. 186), această perioadă e cea mai lungă petrecută în afara mănăstirii, din cei cincizeci şi cinci de ani de călugărie, timp în care a fost în contact cu credincioşii, dialogând cu ei, a slujit în diverse biserici, a predicat şi a dat interviuri. Cartea înmănunchează cuvintele adresate de Părintele Teofil unor credincioşi din mai multe parohii din Bucureşti şi dintr-o biserică din Câmpina (în drumul de întoarcere la mănăstire), unor copii de la Centrul de nevăzători, unor bătrâni de la un azil, unor miri şi nuntaşi la slujba Cununiei şi interviuri, transpuse în scris după înregistrări