Fondul lexical principal al limbii romane
Descriere
Este cartea de lingvistică cea mai așteptată de către români pentru că face lumină în lingvistica națională. Cel care s-a referit la fondul lexical național a fost stalinistul Alexandru Graur, care a scos o cărțulie în anul 1950, în care arăta, împreună cu alții, că aproape jumătate din cuvintele de bază ale limbii române erau de origine slavă, restul fiind de origine latină, turcă, bulgară sau maghiară. Această minciună ordinară a continuat până în zilele noastreAcum lingvistul român Mihai Vinereanu restabilește adevărul istoric și ne oferă o carte solidă și extrem de argumentată științific în care demonstrează că limba română este una din cele mai vechi limbi din lume, stabilă și continuă, cu evidente proprietăți interne de reproducere care, în fondul ei lexical principal, conține cuvinte autohtone în proporție de 84%, latine, circa 11%, iar slave, doar 2%, restul fiind mărunțișuri.