Frumusetea Sfinteniei
Descriere
După cum precizează traducătorul, lucrarea profesorului Hrisostom Stamoulis, reprezintă fără îndoială un eveniment unic în spațiul editării de carte teologică din țara noastră, în principal datorită originalității demersului teologic foarte cuprinzător, prin care autorul încearcă o sinteză diacronică a teologiei frumosului, dar totodată și provocarea mediului cultural la o deschidere spre modul de existență divino-uman, specific Ortodoxiei.
Autorul lucrării este un cunoscut profesor de teologie de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, succesor original al celebrului dogmatist Nikos Matsoukas, compozitor și poet, cercetător cu reale preocupări în domeniul Patristicii, ermineut consacrat al Sfântului Chiril al Alexandriei despre care a scris numeroase studii, dar și un bun cunoscător în domeniul artelor, precum și teolog implicat în dialogul teologiei cu lumea culturală din Grecia.
Frumusețea Sfințeniei – Prolegomene la o estetică filocalică a Ortodoxiei este o carte care își propune să abordeze un domeniu mai puțin explorat în teologia ortodoxă românească de până acum, anume estetica teologică. Tema de bază, în jurul căreia se țese apoi întreaga demonstrație a lucrării, este aceea legată de sensul existenței simțurilor omului în teologia ortodoxă și posibilitatea acestora de a se împărtăși de frumusețea dumnezeiască și necreată.
Având în vedere caracterul ei larg și deschis către cultura laică, lucrarea profesorului Stamoulis poate constitui un important reper pentru teologia estetică românească și, totodată, un necesar mijloc de dialog cu lumea culturală.