Lumina sfântă de Paşte de la Ierusalim
Descriere
In fiecare an, de peste douazeci de veacuri, in Sambata Mare venirea Sfintei Lumini in mod suprafiresc la Mormantul Domnului din Ierusalim este — asa cum spune arhimandritul Ioanichie Balan — poate „cea mai mare minune din zilele noastre”. Este minunea care dovedeste pana la sfarsitul timpului Invierea lui Hristos, Lumina lumii, si ca „Ortodoxia este credinta cea adevarata”. Cu toate acestea, despre ea s-a scris prea putin.
Aceasta lacuna vine sa o umple stralucit cartea de fata — un studiu de exceptie reprezentand teza de doctorat sustinuta in California de un tanar teolog american convertit la Ortodoxie, actualmente episcopul Auxentios al Foticeei.
Lucrare de autentica rigoare stiintifica, cartea de fata prezinta in premiera o exhaustiva si exemplara analiza si interpretare istorica, liturgica, dogmatica si mistica a unui mult discutat fenomen care a marcat profund intreaga viata si spiritualitate ortodoxa, imprimand-o cu sigiliul unei inconfundabile si absolut unice „metafizici a luminii”.
Disertatie solida, lectura incitanta, abordare moderna (dincolo de fetisizare ori denigrare) a unei teme provocatoare, cartea Preasfintitului Auxentios se recomanda de la sine oricarui cititor interesat in Ortodoxie.
Cuprinsul volumului:
In loc de prolog: O marturie romaneasca despre Sfantul Mormant si Lumina Sfanta de Paste (arhim. Ioanichie Balan)
Multumirile autorului
Prefata (episcopul Chrysostomos)
I. O retrospectiva istorica asupra fenomenului Luminii Sfinte
II. Ritualurile focului, „focul nou” si lumanarea pascala in Occident: comentarii asupra posibilei lor legaturi cu ritul Luminii Sfinte
III. Evaluari contemporane ale fenomenului Luminii Sfinte
IV. Fenomenul Luminii Sfinte privit dintr o perspectiva teologica
V. Ritul Luminii Sfinte asa cum este celebrat astazi la Ierusalim
VI. Ritul Luminii Sfinte reflectat in imnografia Postului Mare si cea pascala a Bisericii Ortodoxe si in ceremoniile Bisericilor Ortodoxe contemporane
VII. Observatii finale