O îndepărtată alarmă aeriană
Descriere
“Se spune despre István Kemény că ar fi unul dintre cei mai buni poeţi maghiari la ora actuală. Se mai spune despre István Kemény că nu este doar poet, ci şi prozator – are două romane, The Art of the Enemy (1989) şiDear Unknown (2009). De asemenea, se mai spune despre István Kemény că ar fi şi dramaturg. România nu îi este necunoscută, numele unor localităţi româneşti apărînd în cîteva dintre poemele sale. A avut o lectură publică în Cluj, în 2010, alături de Attila Bartis, iar în 2014 a participat la Festivalul de poezie de la Bistriţa. Tot în 2014, Editura Charmides i-a publicat un volum, în traducerea lui Andrei Dósa, O îndepărtată alarmă aeriană.Poezia lui István Kemény explorează insolitul, carnavalescul, într-un ritm domol, lent, fără apăsări nervoase pe pedala de acceleraţie. Ea surprinde, intrigă asemenea unui koan. Influenţele suprarealiste, funcţionînd în surdină, au şi ele rolul lor, nu mic, în acest mecanism poetic care mizează pe antinomia raţional-iraţional, cu accent, trebuie spus, pe iraţional. Atmosfera poemelor din volumul O îndepărtată alarmă aeriană este una tensionată, gata-gata parcă să explodeze în orice moment.” – Raul Popescu