Opere X. Comedia eroilor. Iulius Caesar. Othello
Descriere
În Negustorul din Veneţia, Troilus şi Cresida şi Timon din Atena interesele economice subminează dragostea, prietenia, eroismul, cinstea, patriotismul şi omenia. Bassanio şi Lorenzo nu sunt doar doi inocenţi îndrăgostiţi, ci şi doi versaţi vânători de zestre; Elena din Troia constituie doar un pretext pentru declanşarea unui război de cucerire; iar la Atena, goana după aur şi averi, combinată cu ingratitudinea, duc la mizantropie şi războaie civile. Sub privirea sceptică, deziluzionată, a unui autor ce a ştiut să dejoace vigilenţa cenzurii din epocă, Veneţia, Troia şi Atena devin travestiuri ale Angliei elisabetane şi iacobite.
Despre autor
William Shakespeare a fost un dramaturg și poet englez. Supranumit „Poetul din Avon” sau „Lebăda de pe Avon” a fost considerat cel mai mare scriitor al literaturii de limba engleză. Din vasta sa operă - parte realizată în colaborare - s-au păstrat aproape 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 lungi poeme narative, precum și alte multe poezii traduse în aproape fiecare limbă.