Dreptul contractelor civile si comerciale. Teorie, jurisprudenta, modele

Dreptul contractelor civile si comerciale. Teorie, jurisprudenta, modele

Editura
An publicare
2020
Nr. Pagini
1200
ISBN
9786062713485

Descriere

Lucrarea abordeaza contractele speciale reglementate de noul Cod civil, dar si principalele contracte tratate in diferite legi speciale. In mod voit au fost avute in vedere contractele civile si comerciale, deoarece, desi unele dintre acestea au beneficiat de atentia legiuitorului, care le-a consacrat un loc aparte in sistemul unitar de reglementare introdus de Codul civil, ele se regasesc preponderent pe taramul raporturilor juridice comerciale sau la care participa profesionisti, titulari ai intreprinderilor comerciale.   Demersul autorilor (intrucatva temerar), inceput acum mai bine de trei ani, s-a materializat, in final, in aceasta carte voluminoasa si densa, care analizeaza cele 34 de contracte speciale intr-o maniera integrata, ce valorifica in mod reusit preocuparile doctrinei in materie (articole, monografii, cursuri, tratate), precum si o bogata jurisprudenta (atat decizii ale instantelor europene, cat si ale instantelor autohtone) – peste 600 de fragmente din spete atent selectionate, preponderent solutii pronuntate dupa intrarea in vigoare a noului Cod civil. Pentru cei care vor dori sa aiba la indemana niste exemple utile, la final a fost adaugat si un set cu modele de contracte, ce pot servi ca punct de plecare in redactarea propriilor documente personalizate.   Prin volumul de informatie pe care il ofera, dar si prin modalitatea graduala in care este structurata, cartea se adreseaza, in acelasi timp, dar in mod diferit, unor destinatari distincti, situati pe alte paliere ca nivel de cunoastere: pe un prim palier sunt cei aflati la inceput de drum, care studiaza materia contractelor, iar, pe un palier superior, sunt profesionistii, cei care negociaza, intocmesc si utilizeaza curent in activitatea lor instrumentele contractuale. De aceea, analiza teoretica a fost gandita si sistematizata (inclusiv grafic, vizual) pe doua niveluri: cu un font mai mare este prezentata informatia de baza, necesara pentru o prima initiere in materia contractelor, apoi, pe al doilea nivel, cu un font mai mic, este redata analiza aprofundata, cu numeroase exemple, interpretari, legislatie conexa, intrebari si rezolvari care, indeobste, depasesc rigorile unui curs universitar, ele fiind destinate in special practicienilor.

Pe aceeași temă

Vasile Nemeş