Imi pare rau ca am muncit
Descriere
Sfârșitul are loc pe 23 august. Anul acesta. Un meteorit va lovi planeta. Sau poate se va întâmpla ceva și mai rău, cert e că o mână invizibilă va apăsa butonul de Reset al lumii noastre. Până atunci, e timp pentru toate, s-ar părea, în această distopie care te face să te înfiori și să râzi în hohote pe aceeași pagină. E timp pentru o trupă de comici aiuriți să încerce să dea lovitura cu un ultim spectacol, pentru corporatiști habotnici să-și scoată din minți colegii de la birou, pentru o femeie tânără să accepte că tot ce-și dorește cu adevărat e să devină mamă, pentru o căsnicie nefericită să se încheie după decenii întregi. Timp pentru toți să cumpere ultimul model de telefon, să-și îmbunătățească scorul social, să-și ia rămas bun sau doar s-o facă lată pentru ultima oară.Uitați-vă în calendar: 23 august e mai aproape decât credeți.