Una din noi e de prisos
Descriere
Una din noi e de prisos este al doilea roman publicat de Sidonia Dragusanu, in 1946, dupa debutul cu Intr-o gara mica (1934). Romanul este semnat cu pseudonimul "Catrinel" (pseudonimul sub care Sidonia le raspundea cititoarelor care-i scriau la rubrica Spune-mi secretul tau, in Revista Femeia si Caminul) si este scris in stil epistolar, complet diferit de romanul de debut. Subiectul ramane, insa, in sfera de interes a Sidoniei, tratand o prietenie feminina ce porneste de la pension, trece printr-o casnicie chinuita, cateva flirturi si chiar un razboi mondial. Prin schimbul de scrisori intre cele doua prietene, Sidonia Dragusanu reuseste sa creeze o interesanta pagina de istorie nationala traita chiar de personajele ei. Romanul a fost foarte bine primit de public in 1946. In scrisorile Aurorei se regaseau, probabil, multe femei ale epocii, care citeau rubrica sustinuta de Sidonia in Revista Femeia si Caminul. Asa ca in 1947 a fost scoasa si editia a 2-a la aceeasi editura Vatra. 72 de ani mai tarziu, in 2019, prin eforturile familiei, cel mai frumos roman al Sidoniei Dragusanu va vedea lumina tiparului in editia a 3-a. Romanul ne poarta prin perioada interbelica, in sanul unei societati patriarhale in care tanara domnisoara Aurora visa sa se marite cu doctorasul de la pension, apoi prin viata de nevasta de provincie, in orasul port Turnu Magurele si, in cele din urma in Bucurestiul devastat de cutremurul cel mare din 1940, de rebeliunea legionara apoi de bombardamentele din razboi. E o cronica personala feminina, impletind povesti de dragoste, gelozie si tradare cu istoria noastra dintr-o epoca zbuciumata, asa cum e si viata la 20-30 de ani.
Sidonia Dragusanu (1908-1971) s-a nascut la Bucuresti, a debutat in presa in 1933 si in proza in 1934. De-a lungul carierei a scris mai multe romane, piese de teatru care s-au jucat pe scenele tarii pana in anii '80 si carti pentru copii. A avut emisiuni la radio si TV.
Una din noi e de prisos e un carusel sentimental ametitor, care ne poarta prin viata unei femei, timp de 12 ani, si prin cele mai zbuciumate perioade ale istoriei noostre. Aurora porneste in aventura epistolara cu cea mai buna prietena a ei de cand era o fetiscand naiva, cu ochi alunecosi si inima zburdalnica - un pericol pentru toate femeile mature care vor sa-si pastreze barbatii - si ajunge la randul ei o femeie atenta la fiecare fluturare concurenta de gene. Scrisorile ei sunt un frumos parcurs sufletesc al fetei necoapte care creste si devine femeia parguita jinduita de multi, dar daruita numai aceluia care stie s-o culeaga. Dar chiar si atunci cand se lasa „culeasa", in final, Aurora nu are parte de tihna pe care o visa. Pentru ca in viata intotdeauna „cineva e de prisos", unii coboara pentru le lasa loc altora care urca spre fericire - asta e secretul echilibrului in univers, constata Aurora - iar in dragoste, ca si in viata, nu poti fi niciodata sigur ca odata ajuns la fericire n-o vei pierde a doua zi. - Dollores Benezic, www.dollo.ro