Măsura omului

Descriere

Un caiet secret. O moarte inexplicabila. Un geniu care, la o distanta de cinci secole, ne face complici la elucidarea unor mistere. Octombrie, 1493. Florenta inca deplange moartea lui Lorenzo Magnificul. Corabiile lui Columb tocmai au ajuns in Lumea Noua. Iar Milano trece printr-un proces de renastere sub conducerea lui Ludovic Maurul. Prin imprejurimile Castelului din Milano, poate fi zarit adesea un barbat ciudat, in jur de 40 de ani, imbracat in haine lungi de culoare roz, cu un chip linistit, aidoma cuiva adancit in propriile ganduri. Nu se atinge de carne si scrie de la dreapta la stanga. Se numeste Leonardo da Vinci. Faima sa se intinde dincolo de Alpi, pana la curtea regelui Carol al VIII-lea, ai carui trimisi au fost insarcinati cu o misiune secreta, care il priveste pe Leonardo insusi. Cand un barbat este gasit mort in curtea Castelului, Ludovic Maurul ii cere ajutorul lui Leonardo da Vinci. Desi cadavrul nu prezinta urme de violenta, moartea barbatului este mai mult decat suspecta: zvonurile despre o boala nemaiintalnita sau explicatiile superstitioase trebuie risipite fara intarziere.   Un roman extraordinar, foarte bine documentat, strabatut de umor si ironie, alcatuind portretul unui om care a explorat mai mult decat oricine fiecare domeniu al creativitatii. O calatorie prin care descoperim – astazi, la fel de mult ca atunci – masura fiecaruia dintre noi.   Malvaldi descrie curiozitatea lui Leonardo, atentia si dorinta de a cunoaste totul. Dar romanul exploreaza si latura mai umana a protagonistului: idiosincraziile si confuzia sa; dragostea pentru imbracamintea excentrica si placerea de a barfi . Rezultatul este un portret extrem de bogat al unei personalitati careia i s-a atribuit mult prea adesea doar rolul de geniu si artist. - L’Unionesarda   Marco Malvaldi s-a nascut si locuieste in Pisa, unde si-a luat doctoratul in chimie la Scuola Normale Superiore. Este autorul romanelor din seria BarLume si a unor carti de popularizare a stiintei. Pentru romanele sale crime a fost recompensat cu Premiul Isola d’Elba si Premiul Castiglioncello. La cinci sute de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, Marco Malvaldi imbina literatura, stiinta, istoria si intriga politista pentru a readuce la viata figura uneia dintre marile personalitati ale Renasterii. Fragment din volumul "Masura omului" de Marco Malvaldi: "- Leonardo, Leonardo, cand veti invata sa taceti? Cecilia Gallerani, cu o broderie in poala, se uita la Leonardo clatinand din cap. Leonardo, in fata ei, asezat pe acelasi scaun din lem si panza, isi tinea mainile impreunate sprijinite pe genunchii stransi. In camera mai era doar Tersilla. Cei doi clerici plecasera fara sa spuna un cuvant. Calugarul Gioacchino, cu fruntea sus, iar parintele Diodato, cerandu-i scuze gazdei, in timp ce Joaquin des Prez se dusese in salon pentn a-i intampina pe muzicieni si pe francezi cu un cocktail compus din graba si educatie, in egala masura. - Sincerele mele scuze, contesa, nu m-am gandit nicio clipa ca o discutie intelectuala poate fi inteleasa ca o blasfemie impotriva Atotputernicului. Va vizitez de luni bune si am respectat intotdeauna sinceritatea si seninatatea invitatilor vostri in discutiile filosofice. Chiar am avut impresia ca parintele Diodato nu era pentru prima oara la aceste intalniri.  - Nu, deloc. S-a dovedit intotdeauna a fi un om ingenios si in acelasi timp un aparator ferm al Bisericii Romane, dar niciodata inclinat spre bigotism. Poate ca a fost vina mea, dar eram curioasa sa-l cunosc pe acest calugar Gioacchino, despre care vorbeste tot orasul. Si nu eram singura, nu-i asa, Tersilla? - Oh, nu, deloc, doamna contesa. La Broletto nu se vorbea despre altceva decat despre predicile sale. Dar nu am crezut ca e asa... asa... - Stiu, stiu, spuse Leonardo, satisface intotdeauna propriul simt al justitiei sa auzi aruncandu-se cu sageti catre malefici, cu conditia ca aceia care sunt numiti malefici sa fie ceilalti. Dar asta este tipul de crestin care nu a citit parabola Evangheliei si, orbit de barna din ochiul sau, a vrut sa vada paiul in rationamentul meu. Ca si cum nu ar fi suficienta rautate intre zidurile orasului Milano. - Vorbiti despre bietul om care a fost lovit de mania divina? - Mania divina nu are nicio legatura, draga mea Tersilla. A murit sufocat de mana unui om, din motive deloc nobile, cred. Asa cum cred ca m-ar putea distruge, daca nu gasesc o explicatie pentru acest gest. Fata rosi puternic, iar Cecilia tresari (un verb care trebuie folosit intotdeauna in descrierea reactiilor unei doamne intr-un roman istoric). Cu atat mai mult cu cat actiunea se petrece in epoca Renasterii. - Vorbiti serios? - Vai, contesa, omul caruia i-au luat viata era un nenorocit de ucenic de-ai mei din atelier. - Ucenicul Domniei Voastre? - Rambaldo Chiti era numele lui.”