Oceanul vieții. Destinul omului și al mării

Descriere

Oceanele sunt cele mai misterioase locuri de pe Terra. Adancurile lor raman in mare parte neexplorate, desi ele reprezinta 95% din suprafata care poate sustine viata. In incredibilul sau imn adus acestui element vital, apa, Callum Roberts, unul dintre cei mai importanti biologi marini din lume, ne poarta prin istoria relatiei umanitatii cu marile si cu oceanele, de la primele urme de apa de pe Pamant si pana la intinderile pe care le stim azi.   Cum a imblanzit civilizatia umana oceanele si cum le afecteaza? Am fost mereu consumatori de peste, chiar de la inceputurile noastre ca specie, dar in ultimii douazeci de ani am transformat oceanele mai mult ca niciodata. Roberts ofera un context istoric pentru impactul tehnicilor moderne de pescuit, al poluarii si al schimbarii climatice, aratand cum e posibil ca noi toti, impreuna, sa oprim distrugerea oceanelor.   In esenta ei, cartea arata o dragoste profunda pentru ocean si o la fel de profunda ingrijorare pentru el ca resursa a umanitatii. - Nature   Roberts e o perla rara: stapaneste atat domeniul oceanologiei, cat si arta de a scrie o non-fictiune captivanta. A prins in navodul povestii lui toate ideile pentru un manifest complet in favoarea exploatarii durabile a marilor si a oceanelor. - The Guardian Fragment din cartea "Oceanul vietii. Destinul omului si al marii" de Callum Roberts: "Caldura parjolitoare a unui Pamant in flacari a primit denumirea de Hadean. Vreme indelungata s-a crezut ca aceste conditii infernale au caracterizat prima jumatate de miliard de ani din istoria Pamantului, insa, recent, un zircon din Jack Hills a transformat aceasta conceptie. Cristalul vechi de 4,4 miliarde de ani si particulele minuscule din alte materiale incorporate in el s-au format la temperaturi specifice inchegarii granitului in contact cu apa in stare lichida. Continentele sunt compuse din granit, drept care, inauntrul acestei faramite infime, putem intrezari amprenta unei lumi mai reci, cu pamant si apa, cu mult inainte de data la care se presupunea ca aceasta ar fi luat nastere. In loc de oceane clocotite, e posibil ca lumea sa fi fost mai curand o sauna aburinda. Oceanele si marile lichide fac Pamantul unic in sistemul nostru solar. De unde provine toata apa asta? Exista apa in discul de praf si in reziduurile din care s-a format sistemul solar, insa unii oameni de stiinta sunt de parere ca zona interioara a discului, acolo unde s-a format Pamantul, era prea fierbinte pentru a permite existenta apei. Acestia pretind ca asteroizii si cometele inghetate au adus apa din intinderi mai indepartate, la multa vreme dupa formarea Pamantului. Asediul continua si astazi; o data la cateva secunde, un „bulgare" de dimensiunea unui camion mare se topeste in atmosfera. Insa masuratori ale compozitiilor izotopice ale acestor bulgari sugereaza ca ei sunt responsabili pentru un procentaj mic din apa oceanelor. Se presupunea ca meteoritii au livrat cea mai mare parte din restul de apa, insa recent s-a descoperit o cometa cu o compozitie izotopica foarte asemanatoare cu cea a apei din oceane; asadar, contributia cometelor e posibil sa fi fost mai insemnata decat se credea candva. Potrivit unei alte conceptii, moleculele de apa aflate in deriva in spatiu s-au prins de particule de praf, iar rocile si apa au aparut in acelasi timp. De fapt, lumea noastra contine suficienta apa pentru cinci pana la zece oceane, poate chiar mai multe; cea mai mare parte ramane insa captiva in stratul de roca. Dupa greutate, in jur de jumatate din compozitia rocii de bazalt e apa, blocata in zabrele minerale. Pe masura ce lumea de la inceputuri s-a incalzit si rocile s-au topit, apa s-a evaporat in atmosfera. Timp de mai bine de o suta de milioane de ani, oceanele erau un val dens de vapori pe cer, care fierbea deasupra suprafetei lucitoare a planetei. Cand Pamantul s-a mai racit un pic, o noua ploaie a inceput sa cada, de data asta una de apa oparita. Aversa a tinut mii de ani si s-a repetat de cateva ori in urmatoarea jumatate de miliard de ani, pe masura ce coliziuni de proportii colosale cu reziduuri extraterestre au facut ca straturile de suprafata ale oceanelor sa se evapore. Vreme de inca jumatate de miliard de ani, Pamantul a continuat sa fie lovit de asteroizi mult mai mari decat cel care a exterminat dinozaurii in urma cu 65 de milioane de ani. Au ramas putine urme ale acestor ciocniri, deoarece scoarta terestra se preface neincetat in interiorul planetei. Le putem insa deslusi brutalitatea, daca ne uitam la luna, care, de la racire si pana in prezent, a ramas nemiscata si a carei suprafata plina de cratere consemneaza bombardamentele. La inceput, oceanele acopereau aproape intreaga lume. E posibil ca volumul lor sa fi fost de doua ori mai mare decat cel al marilor de acum. Au aparut insule acolo unde s-au ciocnit blocuri de scoarta terestra, vulcanii au cladit munti de cenusa si lava, dar fara sa existe continente. Acestea au aparut mai tarziu si s-au format lent."