Iubirea care ne vindecă

Descriere

Cum se poate supravietui unei traume grave? Se intampla ca unii oameni sa traiasca lucruri ingrozitoare, sa infrunte chiar moartea si totusi, in mod surprinzator, sa isi poata continua viata in ciuda tuturor dificultatilor. In acest eseu emotionant despre iubire, Boris Cyrulnik ne arata ca pana si aceia care au trecut prin cele mai dificile incercari – fie ca este vorba de victime ale incestului, de supravietuitori ai Holocaustului sau de copiii-soldati din Rwanda – pot redescoperi bucuria de a trai. Ilustrandu-si reflectiile prin exemple concrete ale unor traume psihice si cu rezultatele unor cercetari psihologice, autorul situeaza ideea de rezilienta in cadrul procesului de reconstructie si ne ofera un mod de a ne intelege pe noi insine si trecutul nostru. O trauma schimba pe oricine, afirma el, dar ne revine noua decizia de a alege fie sa ne supunem acesteia, gandind ca acesta ne este destinul, fie sa ne eliberam si sa revenim la viata.   Boris Cyrulnik, neuropsihiatru, este director de educatie la Universitatea din Toulon, unde preda etologia umana, si ofiter al Legiunii de Onoare. In 2018, Emmanuel Macron l-a desemnat sa reformeze sistemul educational din Franta. Este cunoscut mai ales drept cel care a facut celebru conceptul de „rezilienta“, iar cercetarile sale explica pe intelesul tuturor numeroase fenomene psihosociale. Semneaza mai multe volume de mare succes, cu 2,5 milioane de exemplare vandute in intreaga lume. Fragment din cartea "Iubirea care ne vindeca" de Boris Cyrulnik: "Comportamentul de mai sus, care se observa frecvent, permite intelegerea faptului ca raspunsul nostru la o stimulare prezenta se explica in lumina experientelor trecute. Un sugar „raspunde parametrilor prezenti in realitatea inconjuratoare, insa, incepand cu varsta de cinci luni, raspunde unor modele mentale care s-au construit in memoria sa frageda: Internal Working Model (IWM) - model intern de functionare. De foarte devreme, cel mic invata sa extraga din mediul sau o forma preferentiala constituita, in acest stadiu, din senzorialitatea materna. Indata ce aceasta forma este inregistrata in memorie, ea impregneaza copilului un sentiment al sinelui. Daca mama maltrateaza copilul sau il trateaza cu asprime, acesta invata sa perceapa intr-un mod patrunzator mimicile, sonoritattle si gesturile care anunta actul brutal. Il incearca stari de neliniste, de nemultumire declansate de perceperea unui indice comportamental foarte scazut si raspunde prin reactii de izolare, de evitare a privirii si de grimase triste, exprimand starea proasta care pune stapanire pe el. In lumea intima a copilului se formeaza, in acelasi timp, un model de sine si un model al altcuiva. Mai tarziu, micutul chinuit continua sa reactioneze la aceste reprezentari invatate. Este rezistent la schimbare si integreaza cu greutate experientele noi care ar putea sa-i schimbe modelele interne. Doar la adolescenta mai poate interveni ceva, atunci cand inevitabila transformare emotionala creeaza un moment „in care reprezentarile negative capatate in copilarie pot fi modificate". Vorbim despre o cotitura a vietii, despre o perioada sensibila in care emotia este atat de vie, incat ii permite memoriei biologice sa invete un alt stil afectiv... daca mediul ii ofera ocazia. Astfel, o persoana cu carente poate sa-si insuseasca, chiar si asa tarziu, securitatea afectiva de care a fost privata, fiindca „legarea unor relatii in afara familiei de origine poate modifica principiile atasamentului deprinse anterior"."