Scrinul negru (Vol.2)

Descriere

Calinescu nu avea simtul tragicului si nici contextul si tonalitatea naratiunii nu-l favorizau. Romanul, al carui epic e mai degraba static, se constituie ca o fresca (partiala) a societatii romanesti din ajunul celui de-al doilea razboi mondial. Punctul forte il formeaza descrierile de medii, de strazi, cladiri, mobilier (de exemplu, salonul lui Saferian), invederand un vrednic urmas al lui Balzac, si mai ales portretul, gen in care Calinescu excelase dintotdeauna. De asta data insa portretul este sarjat pana la caricatura. Mai toate personajele, in afara de majoritatea membrilor ""miscarii"", apartin intelectualitatii universitare sau inaltei societati. Ei sunt conformisti ca Gaitany, fricosi ca Sufletel, arivisti ca Gonzaly Ionescu, paranoici ca Hagienus, impostori ca Pomponescu, poltroni ca Gulimanescu, nationalisti ""rumani"" ca Hangerloaica, aristocrati care ajung aventurieri de doua parale ca Hangerliu. E, in mare, o clasificatie caracterologica, dar autorul accentueaza latura grotesca, ridicola, caricaturala, ocultand calitatile, complexitatea, ca unul care renuntase la observatia detasata, obiectiva. Atitudinea aceasta revine, inca si mai accentuata, in Scrinul negru, unde vechile clase, tinand de elita sociala dinainte de august 1944, sunt infatisate exclusiv intr-o lumina sarcastica, mistificatoare. De anume interes este romanul, in buna parte epistolar, al Catyei Zanoaga, femeie cu mari disponibilitati erotice, dar totodata rece si calculata. Ioanide, traind acelasi complex al genialitatii si avand fata de tinerele femei o comportare de cincuatenar vesnic indragostit, a ajuns in gratiile puterii comuniste, pentru care imagineaza si alcatuieste planuri de noi constructii. crispedia. ro