Anotimpul ploilor

Descriere

Ploua fara incetare in Paris, iar familia Malegarde - impartita intre Franta, Anglia si Statele Unite - se reuneste pentru prima data dupa multi ani, pentru a sarbatori a saptezecea aniversare a lui Paul, patriarhul familiei si un arboricultor renumit. Dar cand acesta sufera un accident vascular cerebral, fiul sau, Linden, un fotograf de succes, se gaseste blocat intr-un oras amenintat de un dezastru natural uluitor. lar cand Sena inunda strazile, familia va trebui sa lupte pentru a-si pastra unitatea pe masura ce o multime de temeri ascunse si de secrete incep sa iasa la iveala.   Anotimpul ploilor este o poveste tulburatoare si emotionanta despre o familie in criza. Pe masura ce apele Senei inunda Parisul, barbatii si femeile din clanul Malegarde se lupta sa nu se afunde sub greutatea propriilor secrete. Prin intermediul personajelor sale, Tatiana de Rosnay demonstreaza ca - in ciuda greutatilor si a suferintelor noastre - ispasirea si vindecarea ne sunt la indemana. - Erika Robuck   Tatiana de Rosnay, nascuta in 1961, in suburbiile Parisului, are origini engleze, franceze si ruse. Si-a petrecut copilaria la Paris si Boston, dar a studiat apoi in Marea Britanie. Dupa terminarea facultatii, s-a mutat la Paris, unde locuieste si astazi. A lucrat o vreme ca jurnalista pentru revista Vanity Fair, inainte de publicarea romanului de debut, L'Appartement temoin (1992), si a avut numeroase colaborari cu reviste precum Elle sau Psychologies. A publicat mai multe romane in limba franceza, printre care Le Diner des ex (1996), Le coeur d'une autre (1998), Le Voisin (2000), La Memoire des murs (2003), Spirales (2004), Maka (2006). Succesul definitiv a venit odata cu aparitia romanului Se numea Sarah (Sarah's Key, 2007), prima carte scrisa de autoare in limba engleza. In 2010, romanul s-a bucurat de adaptarea cinematografica a lui Gilles Paquet Brenner, cu Kristin Scott Thomas in rolul principal. A continuat sa scrie in engleza si franceza, urmatoarele romane aparute fiind Vieti secrete (A Secret Kept, 2009), Rose (2011), A l'encre russe (The Other Story, 2014)si Anotimpul ploilor (The Rain Watcher, 2018). Fragment din romanul "Anotimpul ploilor" de Tatiana de Rosnay: "Astazi nu este nici urma de supusenie. Fluviul s-a transformat intr-un monstru noroios, lacom. A inghitit malurile, a infulecat toti stabilopozii. Scaune de plastic, tomberoane, trunchiuri de copaci topaie pe langa ei si se lovesc de fundatia podului cu izbituri surde. Pont Royal pare deformat, aproape la nivelul curentului care vuieste, numai varfurile triunghiulare ale arcelor de piatra se mai vad din valtoare. Noua imagine il socheaza pe Linden, in acelasi timp fascinandu-l. Fluviul se taraste ca o reptila dusmanoasa pe sub cerul plumburiu si ploaia neintrerupta. Multimea din jurul lor se impinge, isi face loc si aclama ori de cate ori o mobila sau o scandura se loveste de pod. Linden incepe sa fotografieze, proptindu-se bine pe picioare ca sa nu-l ia pe sus cei din jur. Oamenii rad, fac glume rautacioase si tin ridicate telefoanele mobile. Observa ca nimeni nu pare speriat. Pentru ei este o gluma, un spectacol. Totusi, torentul urat care se revarsa dedesubt nu are nimic nostim. Si nici vuietul lui de rau augur, in imp ce curge involburat ca un robot in maratonul lui furios spre vest, spre Canal. Mistral si Linden isi croiesc drum inapoi spre trotuar, se indreapta spre Concorde si Alma. Pavajul este presarat cu care de televiziune care filmeaza fluviul si furgonete cu antene de satelit inaltate, parcate unele langa altele. Multimi de fotografi isi indreapta aparatele spre apa. Linden trebuie sa se lupte ca sa-si gaseasca si el un loc. Le ia mai mult decat de obicei sa ajunga la pont de l'Alma si la celebrul zuav, care sta in apa involburata cu demnitate, insensibil la circul din jurul lui. Toata lumea vrea un suvenir cu zuavul cu apa pana la brau. Politisti ineficienti incearca sa-i indeparteze pe curiosi, dar multimea e prea densa. Parizienii se amesteca cu turistii, zambesc, fac cu mana, striga, privesc cu uluiala in jos la neobisnuitul spectacol. Linden vede un barbat foarte batran cu palarie, pufaie din pipa sprijinit de un copac. Ochii lui calmi, umezi privesc tot acest spectacol. Linden il intreaba politicos pe batran daca poate sa-l fotografieze, iar domnul in varsta este de acord. E o figura impresionanta, asa cum priveste linistit peste spectatorii incantati. - Nu stiu ce gasesc de ras, ii spune ursuz lui Linden. N-o sa mai fie asa de amuzati la noapte, cand o sa le intre Sena in pat. Linden il intreaba daca crede cu adevarat ca asa se va intampla. Batranul rade batjocoritor. Sigur ca da! Fluviul o sa se umfle si mai mult decat in 1910. Parisul se va transforma intr-o mocirla.”