Bărbatul care se credea Riemann
Descriere
Profesorul Ernest Love, matematician italian de faimă mondială, este profund tulburat la aflarea veștii că faimoasa ipoteză a lui Riemann —formulată în 1859 și devenită piatră de încercare pentru multe generații de savanți — a fost în sfârșit demonstrată. Vestea îi pricinuiește o dedublare a personalității, care îl face să creadă că este însuși Bernhard Riemann.Internat într-un spital de boli mintale, profesorul dă dovadă de o luciditate și de o inteligență uluitoare, fiind foarte credibil în rolul lui Riemann, iar psihiatrul care îl îngrijește are o sarcină extrem de dificilă — va reuși el să-l vindece pe Ernest Love, o minte la fel de sclipitoare precum celebrul său predecesor german?"Printre teoreme și formule matematice ridicate la rang de poezie, printre ipoteze și teze psihanalitice, Stefania Piazzino construiește o intrigă de thriller (demonstrarea ipotezeilui Riemann ar putea revoluționa sistemul economic planetar) și face cu matematica și psihanaliza ceea ce a făcut Jostein Gaarder cu filosofia în Lumea Sofiei: le explică într-o formă accesibilă nespecialiștilor." - SOLOLIBRI.NET"Un roman elegant și captivant, care ne arată că matematica este o mare aventură și că partea cea mai autentică a vieții sunt visurile, pe care uneori e mai bine să nu ni le îndeplinim — pentru că, îndeplinindu-le, putem rămâne fără motivația de a trăi." - IL VENERDÌ DI REPUBBLICA"În excelentul debut al Stefaniei Piazzino, misterele minții umane și ale celei mai abstracte științe se împletesc cu grație într-un dans plin de suspans, la granița dintre realitate și imaginație, știință și artă, luciditate și nebunie." - L’ESPRESSOStefania Piazzino s-a născut în 1976 la Omegna, în nordul Italiei. După o perioadă în care a lucrat în diverse domenii, între care și designul vestimentar, a hotărât să se dedice scrisului. Este pasionată de filosofie, psihologie, matematică și artă, iar în prezent locuiește la Milano.Bărbatul care se credea Riemann este romanul ei de debut.