Din altă viață. Jurnal de copil

Din altă viață. Jurnal de copil

Descriere

Ce ne face sa ne simtim copii? Inocenta? Joaca continua cu prietenii de aceeasi varsta cu a noastra? Lipsa responsabilitatilor? Sau, poate, faptul ca avem bunici si parinti care ne iubesc si ne duc grija? De ce grabim cu atata nerabdare spre maturitate? Dar mai ales, de ce, cand o atingem, regretam din toata fiinta noastra copilaria pierduta? Draga cititorule, sunt intrebari foarte grele, iar eu ma simt nevrednic sa-ti raspund la  ele. Sa-ti spun ca copilaria e o stare de spirit? E o platitudine, ce-i drept adevarata si oricum, stii deja asta, dupa cum stii si ca amandoi purtam in continuare in suflet copilul ce-am fost, doar ca uneori ne este rusine sa-l scoatem la iveala, iar alteori, nu stim cum sa o facem. Scriind aceasta carte, eu mi-am inteles eroarea, mi-am indreptat-o si acum, tare mult ma bucur... Pot doar spera ca si tu, citind-o, vei face acelasi lucru. - Marius Albert Negut Marius Albert Negut are darul povestirii, iar copilaria istorisita de el este un roman de aventuri spumos, care se citeste cu sufletul la gura si adesea cu zambetul pana la urechi. Totul punctat de o privire lucida si acuta, de decupaje care ne starnesc intrebari intemeiate. Din Alta Viata este o carte care ne ghideaza pe calea spre aventura noastre, a cititorilor, si de aceea invatam repede sa o iubim. - Roxana Melnicu, redactor sef Carticica Practica Fragment din volumul "Din alta viata. Jurnal de copil" de Marius Albert Negut: "Ca orice copil, timpul mi-l impart intre scoala si strada, intre invatatura si joaca, intre colegi si prieteni. Bineinteles ca aceste doua lumi nu sunt distincte – ele se intrepatrund completandu-se una pe cealalta. Pe strada pe care locuiesc, Epigonilor, sunt foarte multi copii. Ei bine, noi, toti baietii, suntem indragostiti de Fabiola. Au loc adevarate infruntari pentru un suras oferit de ea – daca Vali ii ofera o mana de corcoduse, imediat apare si Neamtu cu un mar ciordit de la mine din pom, urmat de Marcel care, timid, dar mandru, ii ofera cateva flori smulse de printre ulucile vecinilor. Aceasta concurenta ma nemultumeste profund, dar am deja in gand o fapta de vitejie prin care urmeaza sa recuperez terenul pierdut si s-o impresionez pe aleasa inimii mele. Singura zi cu program tv prelungit e duminica. De obicei, TVR-ul incepe ziua cu un film dedicat copiilor si adolescentilor. Racheta alba, Ciresarii sau Tarzan sunt doar cateva dintre serialele care golesc de copii strazile cartierului, zgandarindu-le imaginatia, inspirand fel de fel de nazbatii. Ei bine, Tarzan imi da si mie o idee. Pentru cei care nu cunoasteti personajul, acesta este un copil pierdut in jungla africana, prin care se deplaseaza pe spinarea elefantilor, asta cand nu sare din copac in copac cu ajutorul lianelor. Crescut de maimute, devine un tanar puternic care se lupta de la egal la egal cu lei, tigri, crocodili sau pitoni. Noi, copiii, suntem atat de ahtiati dupa acest serial, mai ales ca protagonistul, Johnny Weissmuller, e banatean, incat nu ne mai strigam la poarta pe nume, ci iesim in mijlocul strazii si slobozim din toti rarunchii urletul de lupta prin care Tarzan isi cheama la nevoie prietenii elefanti: — Aaa... Aaaaaa... Nu prea vi-l pot descrie eu aici, pentru ca nu pot reda intonatia, racnetul cu pricina avand inflexiuni de-a dreptul spectaculoase, dar il gasiti pe YouTube si, dupa ce-l veti asculta, va veti putea inchipui incantarea vecinilor... Intr-o dupa-amiaza de vara, chiar cu cateva zile inainte de vacanta mare, o zaresc pe Fabiola venind de la scoala. Nu sunt surprins, pentru ca, decis sa pun in aplicare planul prin care urmeaza sa-mi surclasez rivalii, o astept deja, de ceva timp. Dis-de-dimineata, am legat de una din ramurile marului aflat chiar langa gard propria „liana” – o franghie grosuta luata din magazia lui tataie. Agatat de ea, la secunda potrivita cand, cu siguranta, Fabiola nu ar putea rata momentul meu de curaj, urmeaza sa imi dau drumul de pe magazia din apropierea marului, sa plutesc gratios si sa aterizez victorios, racnind in tot acest timp precum Tarzan, pe cotetul gainilor aflat la cativa metri de magazie, sub coroana aceluiasi mar. Evident, am exersat toata dimineata, spre deliciul vecinilor si spaima gainilor si, intr-un final, pot spune ca ma consider pregatit. In tot acest timp, mi-am supravegheat si fratiorul. Vasilica a fost cuminte si m-a lasat sa-mi fac mendrele. De altfel, a fost ocupat ore intregi cu suptul unei rame groase cat degetul meu, pescuita de prin brazdele proaspat sapate ale gradinii de legume. Mandru, dar mai ales emotionat de iminenta triumfului personal, astept apropierea Fabiolei. Printesa inimii mele se apropie si iata, o vad cu coada ochiului sesizandu-mi prezenta. Acesta este momentul!, imi zic, in timp ce imi iau avant si-n urlet de lupta sar de pe magazie. Nu stiu de ce, dar din cauza greutatii, sau poate a saltului mult prea avantat, craca cedeaza nervos, iar eu trec prin acoperisul cotetului de gaini, aterizand printre cuibare. Cocosul familiei ma ataca instantaneu, iar eu ma lupt cu el curajos, precum idolul meu Tarzan cu leii junglei africane, poate chiar, dupa umila-mi opinie, cu si mai mult eroism. Intr-adevar, e posibil ca strigatele mele de lupta sa nu semene cu cele ale eroului din serial, dar, na..., in aceasta batalie epica, cine sta sa compare...? In inclestare fulgii zboara in jurul meu precum colbul ridicat de goana elefantilor. Cu toata cotcodaceala, cu tot iuresul infernal, aud totusi rasul cristalin al Fabiolei. Asa cum mi-am dorit, nu a pierdut nicio secunda din momentul meu de glorie – insensibila la dramatismul confruntarii, se uita printre uluci si se amuza, iar eu imi dau seama ca trebuie sa-mi caut rapid o alta fata pe care s-o fericesc cu adoratia mea."

Pe aceeași temă

Marius Albert Neguț

Marius Albert Neguț

Marius Albert Neguț